Şeful PSD Iaşi: Pornesc marile investiţii în beneficiul Iaşiului şi al întregii Moldove. Spitalul Regional, autostrada A8 şi Aeroportul sunt pe drumul ireversibil al implementării

Liderul PSD Iaşi, senatorul Maricel Popa, susţine că trei mari investiţii importante pentru Iaşi, dar şi pentru Moldova, respectiv Spitalul Regional, autostrada A8 şi Aeroportul, sunt „pe drumul ireversibil al implementării”, după ce în ultimele zile s-au făcut paşi concreţi pentru începerea lucrărilor. El afirmă, de asemenea, că prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” judeţului Iaşi i-au fost alocate peste 1,5 miliarde de lei, iar banii vor fi folosiţi pentru lucrări la drumurile judeţene, dar şi la reţelele de apă şi canalizare, potrivit News.ro. 

„Pornesc marile investiţii în beneficiul Iaşului şi al întregii Moldove. Spitalul Regional de Urgenţă, autostrada A8 (Ungheni – Iaşi – Tg. Mureş) şi Aeroportul Internaţional sunt pe drumul ireversibil al implementării”, afirmă, într-un comunicat de presă, senatorul PSD Maricel Popa.

Liderul social-democrat ieşean a declarat că a fost lansat proiectul de construire a Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi, aceasta fiind una dintre cele mai aşteptate investiţii din Regiunea Nord-Est.

Finanţarea este asigurată. Fac un apel ca partea de proiectare să fie realizată cât mai rapid, fără întârzieri, astfel încât să ajungem curând la faza de şantier, a lucrărilor demarate efectiv. Cu un cost estimat la aproape 600 de milioane de euro, noua unitate spitalicească va avea 850 de paturi. Locuitorii Iaşului şi ai întregii Moldove vor beneficia de servicii medicale de înaltă calitate, la fel ca vest-europenii”, afirmă el.

 

În ceea ce priveşte autostrada A8 (Ungheni – Iaşi – Tg. Mureş), Maricel Popa susţine că zilele trecute a avut loc şedinţa Comisiei de Analiză Tehnică în care s-a discutat despre stadiul documentaţiilor pentru tronsonul Miercurea Nirajului – Leghin, secţiunea II din segmentul Tg. Mureş – Tg. Neamţ.

„S-a convenit că este foarte important să fie finalizat până în vara acestui an studiul de fezabilitate şi să fie obţinut acordul de mediu pentru secţiunea montană. Fără parcurgerea acestor etape intermediare nu se vor putea lansa licitaţiile pentru proiectarea şi execuţia pe cele trei secţiuni de pe tronsonul Tg. Mureş – Tg. Neamţ”, afirmăt Maricel Popa.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare