Senatul a adoptat luni, în calitate de primă cameră, proiectul PSD care prevede acordarea lunară a unor stimulente de risc pentru cadrele didactice, în valoare de 2.000 lei, pe perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă, votul final urmând să fie dat în Camera Deputaților.
„Cadrele didactice, precum şi personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, din învăţămantul particular acreditat şi din unităţile de învăţământ preuniversitar inflinţate în structura instituţiilor de învăţământ superior, vor primi un stimulent de risc în cuantum de 2.000 de lei lunar, respectiv de 1.500 de lei lunar acordat pe toată durata stării de alertă şi a stării de urgenţă, pentru implicarea şi expunerea în faţa riscului răspândirii coronavirusului COVID-19”, potrivit proiectului de lege adoptat de Senat.
În stimulentuI de risc acordat „nu se cuprinde în baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, contributiei de asigurări sociale de sănătate, respectiv al contribuţiei asiguratorii pentru muncă.
Premierul Ludovic Orban a afirmat, luni, că bugetul nu-şi mai poate permite nicio creştere a cheltuielilor în momentul de faţă şi a făcut apel la toate forţele politice să nu sprijine în Parlament rapotul adoptat de comisiile de buget-finanţe, deoarece acest lucru va avea consecinţe nefaste asupra economiei.