Senat: Legea educaţiei fizice şi sportului, modificată; contracte de muncă pentru participanţii la activitatea sportivă

Participanţii la activitatea sportivă pot încheia cu structurile sportive un contract individual de muncă sau un contract de activitate sportivă, prevede o iniţiativă legislativă de modificare a Legii educaţiei fizice şi sportului adoptată, luni, de Senat.

Au fost înregistrate 89 de voturi ‘pentru’, 12 ‘împotrivă’ şi 24 de abţineri.

Persoanele care pot încheia aceste contracte sunt sportivii, antrenorii, medicii, asistenţii medicali, maseurii, kinetoterapeuţii, cercetătorii, arbitrii, observatorii, operatorii video, personalul auxiliar, alte persoane care contribuie la realizarea activităţii sportive.

Iniţiatorii propunerii legislative, parlamentari de la PSD, UDMR şi ai minorităţilor naţionale, îşi argumentează proiectul de lege, în expunerea de motive, prin faptul că modificările propuse ‘vor conduce implicit la obţinerea unor rezultate sportive de înalt nivel, la posibilitatea organizării unor competiţii sportive internaţionale şi la contribuirea cu venituri importante la bugetul statului’.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare