Plenul Senatului a adoptat, luni, proiectul care vizează învestirea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământul preuniversitar cu exerciţiul autorităţii publice pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Cei care ameninţă sau lovesc profesorii vor primi pedepse mai mari cu o treime.
Legea prevede că „în cursul procedurii legale aplicabile, faptele sesizate, în scris, de personalul menţionat, în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei, se bucură de prezumţie relativă de veridicitate, până la proba contrară”.
De asemenea, personalul din învăţământul preuniversitar la care face referire propunerea legislativă „este obligat să sesizeze de îndată organul de urmărire penală şi să ia măsuri pentru ca urmele infracţiunii, corpurile delicte şi orice alte mijloace de probă să nu dispară”.
Inițiatorul proiectului, senatorul PSD Şerban Nicolae susține că modificarea adoptată de senatori este necesară pentru că în sistemul naţional de învăţământ se constată o lipsă de protecţie juridică a cadrelor didactice faţă de hărţuirea şi agresiunile venite din partea elevilor, părinţilor sau reprezentanţilor legali ai acestora.
„Conform unui studiu efectuat anii trecuţi pentru Ministerul Educaţiei, peste 70.000 de profesori români au fost, cel puţin o dată, jigniţi, ameninţaţi sau chiar loviţi de către elevi sau părinţi. Studiul a fost făcut în 1.200 de şcoli, cu un număr total de 586.000 de elevi. Dintre aceştia, 2.400 au recunoscut că şi-au insultat sau înjurat profesorii, iar aproape 200 au mărturisit, unii dintre ei cu mândrie, că au bătut, cel puţin o dată, un cadru didactic”, se arată în expunerea de motive.
Senatul este cameră decizională. Legea va fi transmisă președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.