Senatul a respins, luni, în plen, în calitate de cameră decizională, propunerea legislativă privind protecţia civilă prin care s-ar fi modificat cadrul normativ al măsurilor şi activităţilor desfăşurate de autorităţi, instituţii şi operatori economici în cazul crizelor generate de urgenţe civile şi militare.
Propunerea legislativă, iniţiată în legislatura trecută de parlamentarii PSD Carmen Dan şi Florin Iordache, viza protecţia cetăţeanului prin implementarea unor concepte, termeni şi cerinţe care nu se regăsesc în actele normative în vigoare.
‘Proiectul actualizează legislaţia de bază în acest domeniu având în vedere abordările conceptuale în domeniul Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, ca rezultantă a conceptelor strategice ale NATO, UE şi ONU, în domeniul urgenţelor civile. (…) Conceptul de protecţie civilă cuprinde situaţiile de urgenţă, dezastrele, acţiunile asociate ameninţărilor hibrid sau asimetrice şi conflictele armate’, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.
Potrivit proiectului de act normativ amendat de comisia raportoare în legislatura trecută, protecţia civilă era alcătuită din componenta decizională, de sprijin a deciziei şi operaţională.
‘Componenta decizională la nivel strategic a protecţiei civile cuprinde Comitetul Naţional pentru situaţii de urgenţă. Componenta de sprijin a deciziei asigură analiza informaţiilor, prelucrarea datelor, evaluarea situaţiei şi elaborarea propunerilor privind posibilele variante de acţiune pe care le supune aprobării elementul decizional. Componenta operaţională este asigurată de forţele, mijloacele de intervenţie şi structurile care asigură coordonarea operaţională’, prevede proiectul respins.
Sursa: PRESSONLINE