Senatorii au decis să dezbată, miercuri, în plen, un proiect de lege prin care se acordă pensie de urmaş copiilor cadrelor medicale decedate în lupta cu noul coronavirus. Decizia a fost luată, luni, de liderii grupurilor parlamentare din Senat.
„Urmaşii cadrelor medicale decedate, ca urmare a desfăşurării activităţii medicale în lupta cu Covid-19, au dreptul la o pensie de urmaş egală cu 75% din cuantumul salarial pe care cadrul medical o avut-o la data decesului care se actualizează potrivit reglementărilor legale în vigoare. În cazul în care nu există urmaş, dacă cel decedat era singurul susţinător al părinţilor săi, aceştia vor beneficia de jumătate din pensia de urmaş menţionată anterior”, potrivit proiectului de lege depus de mai mulți parlamentari PSD, la Senat.
Potrivit sursei citate, „la decesul unui cadru medical, Ministerul Sănătăţii acordă familiei acestuia sau persoanei care a suportat cheltuielile ocazionate de deces după caz un ajutor suplimentar în cuantum de două salarii medii pe economie”.
Proiectul prevede că urmaşii personalului medical decedat în urma tratării pacienților infectați cu noul Covid-19 beneficiază de scutire de la plata impozitului pe terenurile aflate în proprietate sau coproprietate şi a impozitului pe clădirea folosită ca domiciliu şi/sau alte clădiri aflate în proprietate sau coproprietate.
Senatul este prima cameră sesizată cu privire la acest proiect.