Senator PNL: Susţin campania de vaccinare, dar cred că aceasta trebuie să fie dusă cu argumente şi nu cu forţă

Senatorul PNL Alexandru Nazare a declarat miercuri că s-a abţinut de la votul referitor la certificatul digital COVID-19, susţinut de colegii săi, din „anumite motive punctuale”, apreciind că „PNL este obligat să genereze credibilitate, mesaje publice coerente care să convingă, fără utilizarea în pripă a unor măsuri excesive pe care să le regrete mai târziu”, potrivit Agerpres.

„M-am abţinut astăzi la votul privind adoptarea certificatului verde la locul de muncă din anumite motive punctuale, aşa cum nu am susţinut achiziţionarea unui număr de doze de vaccin în exces. Vaccinarea este necesară, aşa cum şi dozele aferente sunt necesare, dar proporţional cu populaţia României. Susţin campania de vaccinare, dar cred că aceasta trebuie să fie dusă cu argumente şi nu cu forţă. Cred că PNL este obligat să genereze credibilitate, mesaje publice coerente care să convingă fără utilizarea în pripă a unor măsuri excesive, care nu ne caracterizează ca partid şi pe care să le regretăm mai târziu. Spre exemplu, nu cred că tot antreprenorii, cei care au susţinut surplusul de venituri din acest an, trebuie să fie cei obligaţi să suspende pe termen nedeterminat raporturile de muncă cu angajaţii nevaccinaţi, în contextul în care ne confruntăm cu o criză a forţei de muncă”, a scris Nazare pe Facebook.

Potrivit acestuia, campania de vaccinare are nevoie de resurse, care provin din taxe şi impozite, dar totodată există soluţii prin care măsurile adoptate să nu implice falimente şi închideri de companii.

„În execuţia lunii septembrie, veniturile totale şi fondurile europene încep să scadă. Veniturile per total au decelerat la 9 luni faţă de 8 luni cumulat cu 0.9 pp pe dinamică (de la 19,6% în august la 18,7% în septembrie), în principal datorită încetinirii dinamicii veniturilor fiscale cu 0,4 pp şi sumelor din fonduri europene cu 15,7 pp. De asemenea, pe cheltuieli, investiţiile scad cu 11,6 pp (de la 25% în august la 13,4% an/an în septembrie) şi cheltuielile de capital cu 6,8%, respectiv 1,2 miliarde. Sunt semnale de îngrijorare care nu ar trebui ignorate”, a explicat fostul ministru al Finanţelor.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare