Senator USR: Ministerul Apelor și Pădurilor amână defrișarea a 56 de hectare de pădure de la Certe

Ministerul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, a decis să amâne defrișarea a 56 de hectare de pădure de la Certej. Anunțul fost făcut într-o scrisoare de răspuns la o interpelare a seantorului USR Mihai Goțiu pe această temă.

”Mulți localnici susțin că suprafețe mari din pădurea de la Certej, unde ar urma să fie deschisă o mină de aur, au ajuns abuziv în proprietatea companiei și au cerut instanţei să le restituie lor pădurea, iar DNA face cercetări privind transferul de proprietăți din comună. Conform legii, atâta vreme cât situaţia este neclară, este interzisă scoaterea terenului din fondul forestier. În urma eforturilor conjugate ale ONG-urilor, ale localnicilor și a tuturor celor care sunt interesați de starea pădurilor românești, am reușit să mai amânăm defrișarea a încă 56 de hectare de pădure” spune Senatorul USR Mihai Goțiu, într-un comunicat de presă.

Amânarea vine în urma demersurilor localncilor, a implicării activiștilor de mediu, a zecilor de mii de semnături transmise prin intermediul platformei Declic, a protestelor din fața Ministerului, dar și a bătăliei din Senatul României, unde, la propunerea senatorului USR Mihai Goțiu, s-a constituit o Comisie de anchetă a modului în care autoritățile și-au îndeplinit atribuțiile în cazul proiectului minier de la Certeju de Sus. Raportul Comisiei de anchetă a fost finalizat în luna iulie și, pe baza acestuia, Comisia a sesizat DNA, fiind solicitată și o anchetă a Corpului de Control al Prim Ministrului.

Inițial, în momentul în care a decis promovarea unei hotărâri de guvern care să permită defrişarea celor 56 de hectare, Ministerul Apelor şi Pădurilor a precizat că terenul nu face obiectul unor cereri de restituire, nu e grevat de sarcini şi nu formează obiectul unor litigii. În scrisoarea de răspuns adresată Senatorului Mihai Goțiu, Ministerul Apelor și Pădurilor precizează că în urma unor controale ale Gărzii Forestiere Timiș, s-a confirmat existența unor litigii pe rolul instanțelor de judecată având ca obiect o parte din terenurile forestiere respective.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare