USR cere demiterea de urgenţă a ministrului Agriculturii, Petre Daea, despre care spune că este responsabil direct pentru creşterea accentuată a deficitului comercial la produse alimentare. Datele oficiale publicate de Institutul Naţional de Statistică nu fac decât să confirme, încă o dată, incompetenţa ministrului Daea şi inadecvarea sa totală la postul pe care îl ocupă, acuză USR.
Conform datelor INS, deficitul comercial la produse alimentare în 2022 s-a dublat faţă de anul precedent, înregistrând o creştere de 117%, importurile de produse fiind de 13,2 miliarde de euro, iar exporturile de 11,9 miliarde de euro.
Senatorul USR Sebastian Cernic, secretar al Comisiei pentru agricultură din Senat, spune că menţinerea lui Petre Daea în funcţia de ministru al Agriculturii constituie un pericol la adresa siguranţei alimentare a românilor.
„Nu-ţi ajung degetele de la două mâni pentru a număra eşecurile catastrofale ale lui Petre Daea, de la gestionarea ineptă a crizelor declanşate de pesta porcină şi de gripa aviară până la eşecul de a depune la timp Planul Naţional Strategic şi, zilele acestea, eşecul de a obţine compensaţii corespunzătoare pentru producătorii de grâu din România. Faptul că importăm 85% din carnea de porc, faptul că suntem cel mai mare importator de roşii turceşti, în ciuda banilor cheltuiţi cu Programul tomata, i se datorează lui Petre Daea. Singura grijă a ministrului Agriculturii este, aşa cum o spune DNA, să încerce să-şi angajeze pilele în minister”, a declarat Sebastian Cernic.
USR cere prim-ministrului Nicolae Ciucă să nu se mai mire de ce „România, altădată grânarul Europei, nu reuşeşte să-şi asigure necesarul de alimente” şi să ia singura măsură normală, aceea de a-l demite imediat pe cel care este responsabil direct de dezastrul în care a ajuns agricultura românească.
USR mai susține că Petre Daea este principalul vinovat că România nu reuşeşte decât în foarte mică măsură să-şi satisfacă cerinţele de consum intern la produse de carne şi preparate din carne, fructe şi lactate.