Comisia juridică a Senatului a adoptat, marți, raport de respingere pe ordonanța de urgență privind alegerile anticipate.
Raportul de respingere a ordonanței de urgență care reglementează alegerile anticipate a fost adoptat cu opt voturi „pentru” și trei „contra”, potrivit Mediafax.ro.
Proiectul de respingere a ordonanţei urmează să fie dezbătut şi votat în plenul Senatului, în calitate de primă Cameră legislativă sesizată.
Actul normativ iniţiat de Guvern prevede, printre altele, trei zile de vot în diaspora, dublarea numărului de parlamentari pentru diaspora şi posibilitatea de a vota la orice secţie.
Ordonanţa reduce unele termene – termenul prevăzut pentru anunţarea datei alegerilor după dizolvarea Parlamentului este de 50 de zile, iar acest anunţ poate fi făcut în termen de cinci zile de la dizolvarea Legislativului.