Cei doi senatori cer audierea lui Lucian Pahonțu în Comisia de Apărare a Senatului ca urmare a apariției, în publicația Recorder, a unei anchete potrivit căreia șeful Serviciului de Pază și Protecție (SPP) ar fi făcut parte din trupele de represiune la evenimentele din decembrie 1989.
Pe lângă ancheta Recorder, senatorii USR sesizează și ancheta Snoop care arată că generalul Lucian Pahonțu deține o pensie specială de 7.000 de euro/lună cumulată cu un salariu de 2.000 de euro/lună, fiind pensionat la finalul anului 2024 și reangajat imediat pe aceeași funcție de director al SPP.
„Considerăm că aceste elemente, coroborate cu faptul că generalul Pahonțu nu a depus, timp de 18 ani, declarația pe proprie răspundere prevăzută de lege privind eventuala activitate de poliție politică, verificare aflată încă în derulare la CNSAS, justifică audierea sa în comisia de specialitate, precum și a martorilor și persoanelor care pot clarifica faptele de mai sus„, susțin Allen Coliban și Sorin Șipoș.
Pe lângă Lucian Pahonțu, cei doi solicită și audierea unor ofițeri și foști militari martori în Dosarul Revoluției și în cel al Mineriadei.
Sursa: TVr INFO



