Senatorul Cristi Rujan, despre protestele minerilor din Gorj: PSD este alături de protestatarii din CE Oltenia

Senatorul PSD Cristi Rujan a anunțat pe pagina sa de facebook că împreună cu ceilalți colegi parlamentari ai PSD Gorj, a avut o întâlnire cu reprezentanții minerilor și energeticienilor din Complexul Energetic Oltenia(CEO).

Zeci de angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia (CEO) au protestat, începând de luni, în faţa Prefecturii din Târgu Jiu, din județul Gorj, pentru aplicarea legii privind reducerea vârstei de pensionare, salarii mai mari în sistem şi condiţii mai bune şi mai sigure de muncă.

  • ”Demersul nostru este unul lipsit de echivoc: considerăm îndreptățit protestul angajaților CEO și le susținem revendicările, dintre care cea mai importantă este ieșirea la pensie mai devreme a celor care lucrează în condiții grele de muncă.”, a scris Rujan pe facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare