Senatorul Diana Şoşoacă a intrat cu presa peste primarul din Crevedia: Partidul SOS România a pus la dispoziție avocați pentru toate persoanele afectate

Senatorul Diana Șoșoacă a fost luni la Primăria Crevedia. De la ora 14:00 era programată o ședință la Primăria din Crevedia, în care primarul Petre Florin urma să discute cu locuitorii afectați de exploziile de la stația GPL. Cu toate că întâlnirea fusese anunțată public, accesul jurnaliștilor în biroul primarului a fost interzis, scrie evz.ro.

Diana Șoșoacă spune că s-a deplasat la Primăria Crevedia la solicitarea oamenilor afectați de explozie, pentru a-i reprezenta. Cu toate acestea, la sosirea sa, ușa biroului primarului era închisă și jurnaliștii nu au avut permisiunea să intre.

Un individ fusese desemnat să păzească ușa, împiedicând accesul presei.

Senatoarea a anunțat că partidul S.O.S România a pus la dispoziție avocați pentru toate persoanele afectate, care vor negocia cu autoritățile. Ea a precizat că nicio persoană nu va semna în numele celor afectați fără prezența avocaților din cadrul S.O.S România.

Întrebat de Diana Șoșoacă de ce nu a permis accesul jurnaliștilor, primarul Petre Florin a dat din umeri.

Ulterior, senatoarea a stat de vorbă cu avocatul celor doi asociați care dețineau stația GPL din Crevedia. Acesta a spus că s-au contractat deja servicii ale unor dezvoltatori imobiliari pentru a repara casele distruse.

„Este o firmă din Dolj, care se ocupă cu achiziții directe și care a lucrat inclusiv pe renovarea unor secții din spitalele din Dolj. Evident, prin intermediul PSD. Vă spun eu că am făcut toate analizele”, a fost replica dată de Diana Șoșoacă.

Și primarul Petre Florin a intervenit în discuție, menționând că deși nu i-a lăsat să intre în birou, el ar fi ieșit să-i anunțe pe jurnaliști ce s-a discutat.

La mine nu ridicați tonul, că dacă vă ridic eu vocea ieșiți afară. Te rog frumos să ai bun simț”, i-a spus Șoșoacă.
Patru oameni au murit în urmă exploziei de la Crevedia, de pe 26 august 2023. Ultimul a murit în această dimineața și avea arsuri pe mai mult de 95% din suprafața corpului.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare