Senatorul Diana Şoşoacă, europarlamentar și președintele al partidului S.O.S. România, cere punere sub acuzare a președintelui Iohannis, pentru înaltă trădare, după semnarea acordului de cooperare cu Ucraina în domeniul securității.
„Eu, Diana Șoșoacă, în calitate de europarlamentar, avocat și președinte al Partidului S.O.S. România, conform Art. 39 din Constituția României solicit punerea sub acuzare a Președintelui României, Klaus Werner Iohannis, pentru Înaltă Trădare.
Invoc încălcarea Art. 394 din C.P.
a) subminarea economică, politică sau a capacităţii de apărare a statului
b) aservirea față de o putere străină
c) provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine
TOTODATĂ declar nul ”Acordul privind cooperarea în domeniul securității între România și Ucraina”, mă exonerez de orice datorie sau sarcină ce derivă din acesta, nu îl recunosc și nu îmi asum nicio obligație față de statul Ucraina”, se arată în anunțul publicat de liderul S.O.S. România pe Facebook.
România a semnat cu Ucraina un acord bilateral de securitate. România a fost reprezentată de președintele Klaus Iohannis, iar Ucraina de președintele Volodimir Zelenski. Documentul a fost semnat la Washington, în marja summitului NATO.