Senatorul Diana Şoşoacă: Dacă românii nu se trezesc în 2024 vor dispărea ca popor, bărbaţii români au ajuns mai femei ca femeile, eu mă lupt cu un sistem nenorocit; nu ai cum să mai crezi în oameni care au fost la putere şi nu au făcut nimic pentru România, dar dacă vreţi să staţi în continuare în genunchi şi să nu mai aveţi în curând absolut nimic, doar să vă plângeţi, o puteţi face

Senatorul de Iași, Diana Șoșoacă, a transmis la BZI LIVE faptul că e absolut necesar ca anul acesta poporul să iasă la vot. Dacă românii ies în număr mare la alegeri, 2024 va fi al poporului. În caz contrar, consecințele vor fi suportate de absolut fiecare român, scrie bzi.ro.

„2024 va fi al poporului sau nu va fi deloc. Mă pot lupta până îmi voi da sfârşitul, dar dacă poporul nu reacţionează şi stă în genunchi, România nu va mai există. Poporul trebuie să se salveze. Românii din afară trebuie să se mai sacrifice, e ţara care le-a dat viaţa. Nu vor avea energie vitală în altă parte, vor fi doar țări celelalte, asta e patrie. Îmi pare rău pentru popor şi România. Este groaznic dacă am ajuns să credem oameni care nu au făcut nimic pentru România, şi apar după 4 ani sâsâiţi. Partide de buzunar care n-au făcut nimic altceva, în loc să critice sistemul dau în mine. Ei sunt sistemul, sunt plătiţi de sistem. S-au activat toţi. Omul pune botul. E manipulare, iertaţi-mă, veţi avea ceea ce meritaţi, adică nimic.

Eu mă duc în conferinţe de presă, iau cuvântul, voi nu vedeţi? Ce CV-uri au oamenii ăia din Parlament? Ei nu iau cuvântul că nu au voie, doar câţiva sunt destinaţi. Nici eu nu aveam voie, dar am luptat să vorbesc în fiecare zi pentru popor. Îmi trebuie ieşire masivă la vot, 80 la sută din oameni. Îmi trebuie 30 la sută ca să bag oameni profesionişti în Parlamentul European, care să facă ceva. Nu vă place că ridic glasul? Când am tăcut și am fost drăguţă am fost acuzată că sunt cu sistemul. Lupta mea se va duce înainte, cine poate va ţine pasul cu mine, cine nu, la revedere. Nu am timp de plânsete, mizerii şi cancan. Eu am o treabă de făcut, am nişte lucruri exacte de făcut, am de luptat cu un sistem nenorocit la nivel naţional, internaţional. Dacă nu înţelegeţi, la revedere. Eu merg înainte, ăsta e destinul meu. Cine vine, fără lamentări, scâncete. Terminaţi-vă cu prostiile astea şi cu toţi pămpălăii care nu sunt în stare să fie bărbaţi. Femeile sunt mai demne decât bărbaţii. Invit femeile lângă mine că avem de luptă. Indiferent de ce vor spune, avem treabă. Trebuie mers înainte. Anul ăsta vor fi asasinate politice. Ţineţi minte ce vă spun”, a transmis Diana Șoșoacă, președintele S.O.S. România.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare