Diana Șoșoacă, senator de Iași, a discutat la BZI LIVE despre vila ce i se pregătește lui Klaus Iohannis, după ce-și va încheia mandatul de președinte al României, scrie bzi.ro.
„Unicul parlamentar care a făcut interpelare am fost eu. Legea permite fiecărui preşedinte să i se acorde o locuinţă de la RA APPS până la sfârşitul vieţii ca fost preşedinte al României. În acest scop se alocă o vilă, evident. Au luat o vilă de pe Aviatorilor, a fost sediul PNL și ALDE acolo, a cărei renovare şi recompartimentare costă 8 milioane de euro”, a transmis Diana Șoșoacă.
Președintele S.O.S. România a precizat recent faptul că renovarea si recompartimentarea vilei în care va sta Klaus Iohannis costă 8 milioane de euro, în timp ce vilei lui Traian Băsescu i-au trebuit doar 300.000 de euro. Senatorul de Iași a dezvăluit că șeful de la Cotroceni va avea și buncăr antiatomic.
„Ca o paralelă, vila în care s-a mutat Băsescu a avut nevoie de o reabilitare de 300.000 euro. Vila care a fost acordată lui Iohannis şi familiei sale, deci pentru 2 oameni, are 1265 mp suprafaţa locuibilă. Ai subsol, parter şi un etaj. Teren au 1100 mp. În buricul târgului, lângă Guvern. De ce a fost nevoie de această investiţie? De nu poţi locui la tine acasă? De ce trebuie să mai înnebuneşti statul român, înțelegeam de avea 10 copii, dar aşa 2 persoane? În 6 case nu găseşti unde să stai şi trebuie să stai pe spatele românilor şi așa că 10 ani nu ai făcut nimic. Cine a ales această vilă? Am întrebat că nu ştiu şi vreau să aflu. Licitaţia a fost prin atribuire directă. S-a făcut un împrumut și se pune gaj. Pune contractul cu RA APPS ca gaj pentru renovare. Modalitatea de atribuire a contractului şi valoarea nu apar. Partonul Bog’Art a ridicat noul sediul al SPP. Proprietatea de pe Aviatorilor are 3 imobile. Sunt oameni care stau în garsoniere de 15 mp şi el are circa 10 vile în spaţiul ăla. Eu am întrebat care e modalitatea şi valoare, motivul pentru care nu apar cele două pe portalul achiziţiei publice, motivele pentru care a fost aleasă firma Bog’Art şi nu alta, motivul pentru care s-a ales această vilă şi cine a solicitat? Care e motivul pentru care unui fost preşedinte i se atribuie o vilă de 1000 de mp? Când faci contractul cu RA APPS trebuie să menţioneze membrii familiei care locuiesc acolo. Vreau să ştiu îmbunătăţirile acestei vile. Am întrebat dacă nu există o altă vilă. Am solicitat Corp de Control de la institutiiile menţionate, Primăria Bucureşti, Ministerul Justiției, intervenţia Avocatului Poporului, Curtea de Conturi a României. Voi formula şi o plângere penală că m-am săturat de toate mizeriile astea. Iohannis îşi face buncăr antiatomic la vila respectivă”, a conchis senatorul de Iași.