Senatorul Diana Şoşoacă: „Mi-ar sta la fel de bine ca primar al Iașului, al Bucureștiului, europarlamentar sau președinte al României”

Senatorul Diana Șoșoacă a afirmat că s-ar vedea în aceeași măsură primar al Iașului, primar al Bucureștiului, europarlamentar sau președinte al României. În orice ipostază, liderul S.O.S. România spune că va reface din temelii orașe sau statul român, scrie bzi.ro.

„Mi-ar sta la fel de bine ca primar al Iașului, al Bucureştiului, europarlamentar sau preşedinte al României pentru că le-aş încurca toate planurile acestor mafioţi care s-au apucat să conducă România. Iaşul întrece sistemul mafiot din București. Iaşul are o problemă de legalitate, cu privire la mafia şi spăgile care se dau în cadrul primăriei şi toate instituţiile. Are o problemă la CJ şi Prefectură având în vedere spăgile ce se dau şi grupurile de interes care au subjugat dezvoltarea imobiliară haotică, desproprietărirea oamenilor, falsificarea drepturilor de proprietate. Am oprit proiectul de la Miroslava, Agenţia Mediului mi-a dat dreptate, drept pentru care s-au trimis către DNA aceste dosare. Asta este, ultimele două dosare ale lui Chirica sunt făcut la sesizarea mea. Doi angajaţi ai primăriei sunt în închisoare pentru că le-am destructurat sistemul mafiot. Luau 7000 euro șpagă pentru fiecare casă socială pe care voiau să le-o dea persoanelor cu ajutor social”, a transmis Diana Șoșoacă.

Diana Șoșoacă a anunțat la BZI LIVE că a făcut multe lucruri bune pentru Iași. De asemenea, senatorul de Iași a dezbătut „elementele de artă” expuse în tot municipiul Iași.

„Am făcut multe lucruri în Iaşi. Acum m-a oripilat enorm de mult acea mizerie satanistă pusă în fața statuiilor voievozilor români. E un simbol satanic. Anul trecut a mai fost o expoziţie la Iaşi, a costat o grămadă de bani, am trimis sesizări la DNA. Pietroaiele adunate în Piaţa Unirii. Aia nu e artă, e bătaie de joc la adresa artei. A costat peste 3 milioane de euro. Cum este posibil şi câtă minte poţi avea? Chirica a dispus arborarea steagului Israelului când se distrugea efectiv. Răspunsul a fost umitor, că steagul a fost arborat că nu ştiu ce eveniment a fost sărbătorit de Israel. Dar de când arborăm noi în afara cadrului legal steagul altor state? Cred că o să fac un amendament la lege. Steagul României este cel pe care trebuie să-l arborăm. Primăria Iaşului are nevoie de o schimbare totală. Trebuie să vină cineva care să facă curăţenie. Îţi trebuie un om al legii, un avocat care ştie iţele administrației. Trebuie intrat în forţă cu DNA în toată administrația locală care are ramificaţii până dincolo de graniţe. Ar trebui domnii să se gândească la traficul de stupefiante şi carne vie care se face sub nasul ăstora.

Am fost sesizată că în blocurile noi au etaje preluate de mafia prostituţiei. Blocurile au fost făcute pentru a fi închiriate în sistem booking. Oamenii se duc ca la hotel, ai de toate acolo. Pentru o familie este extraordinar să ai un spaţiu la preţuri modice. Palierele sunt pline de prostituate feminine şi masculine, dar și de copii care stau despuiaţi cu sticle de băutură în mână şi atrag clienţii. Unde e poliţia din Iaşi când se întâmplă aceste lucruri? Dacă tu nu cunoşti, eu ştiu mai bine care stau în Bucureşti? Un om de tipul meu poate conduce o astfel de primărie pentru că ştiu ceea ce se întâmplă, ce este în intestinele acestei administraţii cuprinse de grupările mafiote. Trebuie să se înceteze cu spăgile pentru aprobarea unui bloc, tu să-i dai celui care este edil un etaj întreg de apartamente. În alte ţări cei care construiesc un bloc sunt obligaţi pentru persoanele cu probleme să se construiască o clădire cu un etaj, cu 8 apartamente sau garsoniere, să poţi oferii spaţii de locuit și celor care nu au. De ce iei tu angajat al primăriei șpaga pentru că de aici pornesc problemele. Ţara asta are nevoie de o mână de oţel, nu de fier. Aici avem nevoie de ordine şi diciplină, dictatura a legii. Degeaba spui că ai sau nu ai voie, unde e sancţiunea? Unde e aplicarea sancţiunii? Avem legi fără sancţiuni, nu are rost să o mai faci atunci. Ai legi cu sancţiuni pe care nu le mai aplică nimeni”, a mai afirmat Diana Șoșoacă.

Diana Șoșoacă susține că multora le este frică de ea deoarece ea nu se abate de la lege, iar dacă ai greșit trebuie să plătești indiferent de cine ești.

„S-au înspăimântat domnii de la Iaşi? Diana Șoșoacă face cutremur peste tot pentru că le este frică de lege. Ei ştiu foarte clar că nu fac diferenţa, dacă eşti soţ, rudă, prieten, orice ai fi. Ai greşit, plăteşti. Toţi. Aşa cum şi eu de câte ori greşesc plătesc. Legea trebuie aplicată, sancţiunea trebuie aplicată. Cum spune Iohannis, aplicăm legea la sânge. Dar staţi să vedeţi când o vom aplica împotriva dvs.. Ţara e căpușată de mafii peste mafii. Am ajuns eu să cunosc în Iaşi restaurante unde se adună mafia drogurilor, mafia prostituţiei, mafia armelor. Ştie cineva de asta? Eu ştiu. Ştiu multe lucruri. Din punctul meu de vedere, Iaşul e a doua capitală a României. A ajuns să fie călcată în picioare de mafia incultă. Acest Iaşi trebuie să-şi revină cum şi Bucureştiul ar trebui să-şi revină. La mine nu merge cu iertare. Te duci la biserică, la mănăstire, îi ajuţi pe oamenii ăia acolo să planteze, la făcut mâncare. Avem de condus o ţară, avem de făcut curăţenie. Peştele de la cap se împute, toată conducerea ţării este de tip mafiot cum credeţi că e în ţară. Sunt pe zone, acolo suntem aproape de nişte vecini pe care nu-i suportă multă lume. Nu am numai inteligența şi capacitatea de a negocia, dar am fost singurul om politic care a reuşit să menţină o relaţie echilibrată cu Rusia, datorită căreia şi presa internațională a recunoscut că România nu e în război cu Rusia și mi se datorează. Ceea ce se întâmplă în România e o manipulare abjectă. Noi nu prea mai avem profesionişti în domeniile astea. Ar fi un mare atuu în sensul că s-ar putea dezolva nişte relaţii economice. Gândiţi-vă că ar fi un atuu ridicându-l la puterea 100 cu Diana Șoșoacă în postul de preşedinte al României. Ţara ar acţiona suveran şi independent. Pe mine nu mă impresionează nimeni, nu mă poate şantaja nimic şi nu fac rabat de la lege. Nu îmi vând sufletul, partidul, nu fac compromisuri pentru nimic. Cred că va fi coada la graniţa să fugă mafioţii dacă voi ajunge preşedinte”, a precizat Diana Șoșoacă.

Diana Șoșoacă a precizat și care sunt obiectivele avute ca viitor primar al Iașului.

„Iaşul are o problemă de dezvoltare urbană haotică. Avem o problemă cu şcolile din Iaşi, cu subdezvoltarea acestora. Sunt şcoli, aţi văzut că am intervenit, unele stau să cadă. Sunt mutaţi de pe la şcolile de patrimoniu. Avem o problemă de infrastructură, nu avem autostradă. E greu de făcut transportul persoanelor şi mărfurilor pe drumul european cu o bandă şi jumătate. Avem multe accidente. Vorbesc de drumul până la capitală. Totul trebuie îngreunat, făcut în aşa fel încât să nu se dezvolte. Iaşul face o diferenţă de restul Moldovei. E sărăcită. Avem probleme cu reţeaua de căldură, termoficare. Ştiu bătrâni care se roagă să fie cald afară ca să fie cald şi în casă. Au mai frig în casă decât afară. Acolo aveţi şi temperaturi mai scăzute, la Bucureşti am ieşit în tricou. Aveţi o problemă cu grupările mafiote care au început să se împuşte, răzbune. Bahluiul este total neamenajat. Sunt siderată. E păcat, ar trebui făcut navigabil ca în toate capitalele europene sau oraşele turistice. Ar trebui promovat turismul. Iaşul ar putea aduce milioane de turişti şi să aibă un câştig. Sunt multe lucruri de făcut în Iaşi. Mai e Podul de Piatră, am făcut sesizări, ăsta se distruge, nu-l mai face nimeni”, a conchis Diana Șoșoacă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare