Senatorul Diana Şoşoacă: „Mutul” de la Cotroceni îşi negociază fuga din ţară în loc să medieze conflictul între Guvern şi transportatori/fermieri; poporul român să se trezească odată şi să susţină protestele camionagiilor

„Fermieri şi transportatori români, nu vă lăsaţi, nu renunţaţi! Guvernul Ciolacu este pe făraş! Pentru a sădi neîncrederea si a încuraja pasivitatea poporului român față de protestul fermierilor și transportatorilor, ce s-au gândit securiștii, care susțin acest guvern asasin economic? Să acuze protestatarii că ar face interesele unui partid politic. De fapt, Ciolacu vrea să scape de proteste, nu este obișnuit cu ele și nu ii plac. S-a urcat pe un piedestal în proprii ochi și nu mai vrea , neam, să se dea jos. Va cădea oricum, dar o să-l doară tare”, scrie, pe Facebook, senatorul Diana Şoşoacă, liderul partidului SOS România.

„De fapt, Ciolacu controlează aproape toată presa și încearcă prin intermediul slugilor din sistem să transmită poporului român să stea cuminte că altfel o pățește. Ieri prin intermediul haznalelor tv s-a spus ca au fost reținuți șoferi și fermieri. Fals total! Ce au vrut sa facă cu asta? Să sperie fermierii din țară și transportatorii care au căpătat curaj și să nu mai vină către capitală. Oamenii au dat filmări cu abuzurile poliției și jandarmeriei, dar nu există rețineri. În schimb, sistemul Ciolacu abuzează de putere și a dispus să oprească intrarea în capitală a protestatarilor. Nu-i nimic! Îi umplem de plângeri penale. Aseară am ieșit cu 2 liveuri cenzurate de sistem și am informat protestatarii , dar si poporul și am dezintegrat manipulările.

Azi, sistemul Ciolacu a început cu sarabanda manipularii precum ca aceste proteste sunt ale unui partid politic. De ce? Ca să nu aibă sprijin din partea poporului, știindu-se cât de mult s-au săturat românii de partidele trădătoare. Mai mult, faptul că se invocă astfel de aspecte are și o premisă de la care pleacă Ciolacu: aripile Paul Stanescu si Gabriela Firea vor să îl detroneze pe Ciolacu. Si atunci se cațără ambele tabere pe protestul real al acestor oameni chinuiți, ca tot poporul de altfel, care urlă efectiv că nu mai pot. Cum să plătești asigurare 18.000 lei pe an de tir? Cum să reziști in halul ăsta? Motorina peste 7 lei. Și toate antrenează scumpiri în lanț.

În acest timp, mutul de la Cotroceni, în loc să medieze conflicte, să meargă la Guvern, tace, nu dă doi bani pe poporul român care îi plătește deplasările exotice, era să zic erotice, bine că n-am zis! (Sic), și își negociază fuga, manipulând poporul român cu o demisie de care auzim de la începutul celui de-al doilea mandat. El oricum, trebuie să își asigure deplasările!

De aceea, rog poporul român și protestatarii să nu se ducă după fentă, să nu se lase, să continue lupta, iar poporul să iasă să sprijine acest protest care este în interesul omului de rând și nu al infractorilor din Guvern, Președinție și Parlament”, scrie Diana Şoşoacă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare