Senatorul Diana Şoşoacă: România este condusă conform ordinelor din exterior, executate fără crâcnire de slugile aflate la putere în ţară

Senatorul de Iași, Diana Șoșoacă, a făcut o nouă declarație politică astăzi, 21 noiembrie 2023. Președintele S.O.S. România susține că țara este condusă de oricine altcineva, doar de români și din interior nu, scrie bzi.ro.

„Comenzile se primesc din afară, iar slugile de la putere se execută în secunda doi. Așa s-a întâmplat și ieri, când la ora 19.00 slugile s-au trezit cu un Birou permanent comun pe care l-au aprobat imediat, că doar unii dintre stăpâni dăduseră ordin să se adopte noaptea, ca hoții, o hotărâre pentru o ședință secretă în care se vor adopta acte la cererea, nu a publicului, ci a unui domn Vexler. Îl cunoașteți? Ați auzit de el, reprezintă minoritatea evreiască în România și nu realizează cât rău provoacă celor pe care îi reprezintă, exact cum face și UDMR ul cu etnicii săi maghiari de care își bate joc și îi folosește după bunul său plac, doar pentru interese politice. Mi-aduc aminte la proiectul subsemnatei, Lege împotriva antiromânismului, cum dl. Vexler a stat în Senat până s-a asigurat că legea nu trece și nu e vreunul, în afară de mine, care să se considere reprezentantul unui stat suveran și independent România. Doamne ferește! Cum să accepte Vexler una ca asta? El știe că trebuie să conducă România așa cum și el primește ordine de la mai marii lui, din seminția lui. Pentru că România va fi patria unde se vor refugia ei toți, nu, dle Vexler? Deși art. 3 alin. 4 din Constituția României este mai mult decât clar: (4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine”, a transmis Diana Șoșoacă.

Senatorul de Iași, Diana Șoșoacă, a vorbit despre cum diplomația și istoria României este încălcată de parlamentari. Parlamentul se întreabă ce se va întâmpla dacă românii ar recurge la Legea Talionului?

„Dar ce mai este Constituția pentru voi, parlamentarii care vă bateți joc de ea constant?

Așa că, încălcând toată diplomația și istoria României, dl Vexler a solicitat Parlamentului în regim de urgență o ședință în care parlamentarii să vizioneze imagini și filme oripilante cu măcelul din Israel provocat de Hamas, uitând să prezinte și filme și poze oripilante cu măcelul din Palestina provocat de Israel. Ședința este secretă pentru că imaginile sunt cumplite. Deci parlamentarii au stomacul mai tare decât poporul român, să înțelegem!

Dacă ne aducem aminte, mititelul Simonis, băiatul de trupă al PSD ului, a menționat în vizita sa din Israel de acum câteva zile că va prezenta niște filme în plen. Dar nu a zis nimic de secretomanie. De ce alocuțiunile sunt secrete? Ce avem de ascuns? De ce trebuie adoptată o Declarație de susținere a Israelului, când România s-a poziționat neutră față de acest conflict palestiniano-israelian, reușind sub conducerea lui Ceaușescu să îi aducă la aceeași masă și să încheie pacea între cele două state? Mai mult, în anul 1988 România a recunoscut statul Palestina. Am reușit să avem relații de prietenie cu ambele state și acum înclinăm balanța pentru că așa comandă stăpânii? Dar victimele din Palestina, ele nu sunt oameni, dle Vexler? Dar acolo nu sunt crime împotria umanității? Acolo voi ați produs un adevărat Holocaust împotriva acelor amărâți de palestinieni și ați acționat pe principiul Legii talionului, ceea ce nu este permis. Ce ar mai fi să aplicăm și noi, românii, Legea Talionului? Oare nu ar fi mai bine?”, a spus parlamentarul.

„Ia să ne gândim dragi români, să copiem și noi ceea ce face conducerea statului Israel și să ne pedepsim și noi călăii, omorându-i cum ne-au omorât ei pe noi și ai noștri?

Ce ziceți dlor Orban, Cîțu, Ciucă, Ciolacu, Iohannis, Rafila, Voiculescu, Mihăilă, Arafat, Ghiorghiță, Tătaru, Cercel, Mahler, etc să vă băgăm pe gât obiectul acela mizerabil cu care ați omorât oamenii în plandemie și să vă băgăm în saci negri de plastic să vă aruncăm în gropi comune, fără ca vreun membru al familiei voastre să participe, așa, ca pe niște câini aruncați pe marginea drumului? Ce ar fi doamnelor și domnilor din partidele care ați condus timp de 33 de ani România, să vă luăm toate casele, mașinile, ceasurile, conturile, firmele și să le dăm poporului român, iar pe voi să vă legăm în piața publică să vă lăsăm să muriți de foame și frig sau de căldură excesivă până crăpați, așa cum ați făcut cu poporul român?

Ce ziceți doamnelor și domnilor din sistem, băieți și fete din servicii să vă distrugem și să vă lăsăm pe drumuri așa cum ați făcut cu națiunea noastră? Ce zici voi ăștia de ați violat copii și femeile și le-ați prostituat să facem și noi așa cu copiii și femeile voastre? Faceți un exercițiu de gândire să vedeți ce înseamnă, ochi pentru ochi și dinte pentru dinte.

Îmi este clar că nu mai aveți pic de credință în Dumnezeu, se vede clar după cum adoptați obiceiuri ale altor religii doar ca să vă arătați cât de slugi sunteți. De aceea dle Ciolacu ai instaurat cenzura și ai obligat televiziunile să nu mai primească nici un membru S.O.S. România și mai ales, pe Diana Șoșoacă. Ai dispus hăckuirea contului lui Luis Lazarus și amendarea postului Nașul Tv, interdicția Realitatea de a mai invita Senatoarea care deranjează, iar voi v-ați făcut aranjamentele politice cu toate partidele parlamentare, punând Aurul coclit să integreze pesediști, peneliști, useriști, doar-doar vei duce în derizoriu ideea de naționalism, tradiție și ortodoxie. Doar-doar Adevărul nu se va mai auzi. Iar când ascunzi Adevărul, l-ai crucificat pe Iisus. Așa cum prietenii voștri din Israel, l-au ales pe Barabas în loc de Iisus în urmă cu două mii de ani, pe care l-au crucificat și de atunci vă lepădați toți de Iisus și alegeți mizeria și hoția”, a adăugat Diana Șoșoacă.

Diana Șoșoacă a transmis un mesaj și cu ocazia sărbătorii creștine Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Liderul S.O.S. România a menționat că toti cei care au vândut România, au pângărit sfintele sărbători să se roage să-i ierte Dumnezeu, pentru că românii nu uită și nu iartă.

„Dar…..azi este o sărbătoare creștină importantă. Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Această sărbătoare este cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia.

Părinții Maicii Domnului sunt Sfinții Ioachim și Ana. Lipsiți de copii, dar cu credință în Dumnezeu, L-au rugat pe Dumnezeu să le dăruiască cinstea de a fi părinți, făgăduind că dacă vor avea un copil, îl vor duce la templu și îl vor închina Lui. Un înger le vestește că vor avea o fată pe care o vor numi Maria. Sfinții Ioachim și Ana nu au uitat de promisiunea făcută lui Dumnezeu și la trei ani de la nașterea Maicii Domnului au dus-o pe fiica lor la templu.

Aici a fost întâmpinată de marele preot Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, care a dus-o în cea mai sfântă încăpere din acest loc, în Sfânta Sfintelor, unde a stat până la vârsta de 15 ani. A fost condusă în acel loc sfânt, pentru ca ea însăși avea să devină „Sfânta Sfintelor” lui Dumnezeu, sălaș al lui Dumnezeu-Cuvântul. Din ea, Cel Necuprins, Cel Veșnic, avea să ia trup, să Se facă cuprins în pântecele ei.

Începând cu data de 21 noiembrie, în cadrul slujbei Utreniei, se cântă Catavasiile: „Hristos Se naște, slăviți-L!…” Este o sărbătoare care ne pregătește și pe noi să-L facem pe Hristos să Se nască tainic în noi.

Nu este de ajuns să știm că Fecioara Maria a fost dusă la Templu și a stat până la vârsta de 15 ani. Important este să pătrundem în înțelesul profund al evenimentului istoric și să descoperim că prezența ei în Sfânta Sfintelor, e roditoare: face ca Fiul lui Dumnezeu să Se nască din ea. Deci, Hristos Se va naște, va muri și va învia tainic cu tot omul care viețuiește în Biserică. De ce ați ales să pângăriți această sărbătoare sfântă a ortodoxiei și a românilor credincioși, cu ședința voastră care impune trădarea neutralității României și atrage consecințe inimaginabil de grave pentru poporul român, Iudelor? Nu putem spune decât: Dumnezeu să vă ierte! Pentru că noi nu uităm, noi nu iertăm! Noi suntem pedeapsa voastră!”, a conchis senatorul.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare