Senatorul Florin Cârciumaru, președintele Comisiei pentru Administrație Publică din Senatul României, a primit, marți, vizita delegației Comisiei pentru Autoguvernare Locală și Politică Regională din Seimul Republicii Polonia, condusă de către Andrzej Maciejewski, președintele Comisiei, însoțit de vicepreședintele Grzegorz Wozniak și reprezentantul Subcomitetului pentru sistematizare la nivel local, Anna Kwiecien.
Delegația polonă și membrii Comisiei pentru Administrație Publică din Senat au avut ca teme de convorbire: dezvoltarea cooperării dintre cele două comisii omoloage și prezentarea principalelor inițiative la nivel național; sistemul politicii regionale, precum și cele mai importante aspect ale implementării politicii regionale din România; sistemul electoral la nivel local și regional și principalele aspecte ale implementării acestuia, dar și reglementarea și furnizarea serviciilor publice la nivel local și regional (managementul și finanțarea serviciilor publice, statutul și rolul întreprinderilor municipale, regionale, cele mai bune practici).
“Administrația publică din România se află în momentul în care trebuie să adopte și să implementeze valorile administrative, care s-au consacrat în spațiul administrativ european: transparența, predictibilitatea, responsabilitatea și eficiența. Sunt convins că aceste valori se regăsesc în instituțiile și procesele administrative la toate nivelurile, atât în România, cât și în Polonia, iar aplicarea lor trebuie să fie monitorizată de un sistem independent de control.
Pentru perioada de început, a fost obligatoriu ca guvernul să se concentreze asupra problemelor reformei economice, dar mai tarziu, a devenit evident că aplicarea acesteia este imposibilă fără o reformă profundă a administrației publice, ceea ce, de altfel, rezultă și întârzierile sau disfunctionalitățile produse în aplicarea reformei economice. Ca și în Polonia, scopul schimbărilor în managementul public din sistemul administrativ din România este creșterea gradului de satisfacere a interesului public, a nevoilor generale și specifice ale cetățenilor, în special ale societății românești, în general”, a declarat în cadrul întâlnirii senatorul Florin Cârciumaru, președintele Comisiei pentru Administrație Publică din Senat.
De asemenea, fostul primar al Municipiului Târgu Jiu, senatorul Florin Cârciumaru le-a prezentat membrilor delegați din Polonia episoade comune din istoria celor două țări care s-au consumat cu ani în urmă, pe teritoriul județului Gorj: adăpostirea Tezaurului Poloniei la Mănăstirea Tismana, Ceasul Solar din zona fostelor lagăre și mormintele unor soldați polonezi care-și duc somnul de veci în Cimitirul Internațional al Eroilor din Târgu Jiu.
Vizita conducerii Comisiei pentru Autoguvernare Locală și Politică Regională din Seimul Republicii Polonia se desfășoară, la București, în perioada 17-19 decembrie, la Palatul Parlamentului, la invitația Comisiei pentru Administrație Publică din Camera Deputaților, prin Direcția Generală Cooperare Parlamentară Externă.