SURSE: Senatorul PSD Angel Tîlvăr, vehiculat ca nou ministru al Apărării. Decizia, în ședința conducerii PSD

Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat se reuneşte luni, de la ora 16.00, la sediul central al PSD din Şoseaua Kiseleff, pe agenda conducerii social-democrate fiind nominalizarea unui nou ministru la Apărare, după demisia lui Vasil Dîncu. Potrivit surselor din partid, șansele cele mai mari să preia ministerul le are senatorul Angel Tîlvăr. 

PSD a abandonat ideea de a tergiversa numirea unui ministru, în ideea unei renegocieri a portofoliilor, în cadrul coaliţiei, pentru a renunţa la Apărare în schimbul altui minister.

Un alt nume vehiculat pentru a prelua portofoliul Apărării a fost cel al europarlamentarul Mihai Tudose.

 

Iniţial, preşedintele PSD Marcel Ciolacu anunţa, imediat după demisia lui Vasile Dîncu, că partidul nu se grăbeşte să vină cu o propunere la Apărare, pentru că interimarul, premierul Nicolae Ciucă, a condus acest minister şi a fost şef al Statului Major al Armatei, astfel că poate rămâne în funcîie pe durata celor 45 de zile prevăzute de lege.

Marcel Ciolacu mai afirma, întrebat dacă s-au putea face un schimb între ministere, că discuţiile se duc în coaliţie.

PNL a solicitat, ulterior, PSD să vină cât mai repede cu un ministru la Apărare şi a transmis, prin vocile liderilor din partid, că nu va accepta niciun schimb de ministere.

 

Preşedintele PSD a revenit şi el şi a precizat că nu se va produce nicio rocadă, înainte de schimbarea premierilor, în luna mai 2023, conform protocolului coaliţiei.

”Nu se produce nicio rocadă. Nu facem trocuri, rocade. Avem un acord politic pe care îl respectăm. Domnul Dincu a demisionat. E normal să avem o discuţie în interiorul coaliţiei, nu între mine şi premier. Şi apoi o decizie în Consiliul Naţional al PSD”, a spus Ciolacu.

Şi premierul Nicolae Ciucă a declarat, chestionat dacă liberalii ar fi dispuşi să accepte propunerea social-democraţilor ca PNL să preia conducerea Ministerului Apărării, că „în acest moment, Guvernul are o structură şi funcţionăm pe structura care a fost asumată, agreată de fiecare partid din coaliţie”.

Variantele vehiculate în interiorul PSD pentru portofoliul Apărării sunt senatorul Angel Tîlvăr şi europarlamentarul Mihai Tudose. Cel din urmă ar înclina să îşi încheie mandatul în Parlamentul European.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare