Senatorul PSD, Florin Cârciumaru, i-a reproșat, marți, ministrului Culturii și Identității Naționale, George Ivașcu, că nu a demarat acțiuni ca ambasadorul României culturale în lume, Constantin Brâncuși, să aibă un muzeu național care să-i poarte numele.
În urmă cu trei ani, cu sprijinul PSD, Parlamentul a aprobat Legea nr. 199/2015, o lege pentru înfiinţarea la Târgu Jiu a unui muzeu naţional dedicat Titanului care a redefinit arta modernă şi care este considerat părintele sculpturii moderne, dar la ministerul Culturii nu a fost făcut niciun demers în amenajarea muzeului, a susținut senatorul PSD, într-o interpelare adresată ministrului Culturii.
„Conform legii respective, de acest lucru ( construirea muzeului – n.red.) ar fi trebuit să se ocupe în mare parte Ministerul Culturii și Identității Naționale, care ar fi trebuit să aloce și fonduri pentru construirea sau amenajarea unui muzeu.
În urma unor decizii luate de către conducerea Consiliului Judeţean Gorj, s-a ajuns la concluzia că acesta ar putea fi amenajat într-o clădire existentă în municipiul Târgu Jiu, şi nu ar mai fi necesară construirea unui imobil din temelii. Motivul pentru care a fost luată această hotărâre a fost legat şi de faptul că ar fi durat prea mult construirea unei clădiri noi. Chiar și în aceste condiții, Ministerul Culturii, condus în prezent de către George Ivașcu, nu a făcut niciun demers în amenajarea muzeului din motive neștiute pentru că, de mai bine de un an, Consiliul Judeţean Gorj a predat imobilul din Târgu Jiu Ministerului Culturii pentru amenajarea Muzeului Naţional „Constantin Brâncuşi“. Autoritățile județene și locale din Târgu Jiu au urgentat cedarea clădirii tocmai pentru ca lucrările de amenajare să fie grăbite şi muzeul să fie inaugurat, chiar în acest an, când se aniversează 80 de ani de la construirea Căii Eroilor, ansamblu realizat de sculptorul Constantin Brâncuşi”, a precizat Florin Cârciumaru.
În acest context, senatorul PSD îi cere ministrului Culturii, George Ivașcu, „motivele obiective pentru care Ministerul nu a alocat fonduri pentru amenajarea muzeului și de ce acest proiect cultural, girat de parlamentarii PSD, nu a fost trecut ca o prioritate în agenda factorilor decizionali din minister?”
De asemenea, Florin Cârciumaru îi cere ministrului Culturii explicații cu privire atât la sistarea demersurilor pentru alocarea banilor necesari restaurării Coloanei Fără Sfârșit, cât și dacă specialiștii din minister au în plan comandarea vreunei evaluări privind stadiul degradării învelișului metallic de pe Coloana Fără Sfârșit.
„În anul 2015, autoritățile locale din Târgu Jiu au primit promisiuni din partea Guvernului și a Ministerului Culturii că vor beneficia de fonduri pentru restaurarea Coloanei Fără Sfârșit, operă pe suprafața căreia au apărut, de mai mult timp, pete mari de culoare închisă, posibil de rugină, cauzate de intemperii. La momentul respectiv se vorbea de suma de trei milioane de euro, însă nu a fost alocat niciun ban nici până astăzi. De ce au fost sistate demersurile pentru alocarea banilor necesari restaurării Coloanei?”, se arată în sursa precizată.
Muzeul Naţional „Constantin Brâncuşi“ ar fi trebuit să funcţioneze în Casa „Barbu Gănescu“, fosta casă de oaspeţi a oraşului Târgu Jiu, un imobil ce nu necesită mari modificări pentru a fi transformat în muzeu.