Senatul a aprobat propunerea legislativă privind înfiinţarea fondului de asistenţă tehnică şi financiară pentru dezvoltare destinat autorităţilor publice locale din Republica Moldova

Senatul a adoptat, miercuri, în plen, propunerea legislativă privind înfiinţarea fondului de asistenţă tehnică şi financiară pentru dezvoltare destinat autorităţilor publice locale din Republica Moldova.

Proiectul de act normativ, iniţiat de un grup de senatori PNL, PSD şi UDMR, prevede că pachetul financiar pentru operaţionalizarea fondului, în perioada 2022-2025, este în cuantum de 10 milioane de euro, cu posibilitatea suplimentării prin hotărâre a Guvernului.

Totodată, minimum 3% din valoarea angajată în cadrul proiectului vor fi folosiţi de beneficiar pentru realizarea măsurilor de informare şi publicitate ale proiectului în Republica Moldova, cu evidenţierea contribuţiei financiare a României, atât în perioada de realizare, cât şi ulterior.

Proiectele se vor derula între o autoritate publică locală din Republica Moldova şi o autoritate publică locală din România, aflată într-un raport de înfrăţire cu beneficiarul finanţării. Perioada de desfăşurare a proiectelor se poate încheia, cel târziu, la 30 iunie 2025.

„Valoarea maximă admisă a unui proiect este de 100.000 de euro, iar contribuţia proprie minimă a beneficiarului este de 5% din valoarea minimă angajată în cadrul proiectului”, se mai stipulează în proiectul de act normativ aflat în circuit parlamentar.

Fondul finanţează următoarele obiective de investiţii:

a)dezvoltarea infrastructurii de transport, energie şi mediu, precum şi a tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor;
b) construcţia/reabilitarea/dotarea unităţilor de învăţământ şcolar şi preşcolar;
c) construcţia/reabilitarea/dotarea unităţilor sanitare;
d) dezvoltarea serviciilor sociale destinate grupurilor vulnerabile, reabilitarea centrelor de îngrijire pentru copii, persoane în etate şi persoane cu nevoi speciale;
e) construcţia/reabilitarea de muzee, biblioteci, şcoli de artă şi de muzică;
f) construcţia/reabilitarea/dotarea de facilităţi pentru pregătirea sportivilor,
g) achiziţionarea de autovehicule şi echipament pentru deszăpezire, întreţinerea spaţiilor verzi şi a iluminatului public;
h) construcţia/reabilitarea spaţiilor pietonale.

Potrivit expunerii de motive, la 28 martie 2021 a ieşit din vigoare Acordul privind Programul de asistenţă tehnică şi financiară, în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro acordat de România Republicii Moldova şi (…) aproximativ 60 de milioane de euro au rămas neaccesaţi. Deşi la 11 februarie 2022 a fost semnat la Chişinău un nou acord pentru implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro, acordat de România Republicii Moldova, este necesară crearea unui fond care să se adreseze în mod direct nevoilor comunităţilor locale din Republica Moldova.

Iniţiatorii precizează în expunerea de motive că proiectul este menit ca „în spiritul angajamentului ferm al României de a continua să ofere cetăţenilor Republicii Moldova sprijin direct, consistent şi dezinteresat, o parte din suma neaccesată de către Guvernul Republicii Moldova să fie disponibilă autorităţilor publice locale, prin fondul înfiinţat de prezenta propunere legislativă”.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare