Senatul convocat în sesiune extraordinară pentru OUG privind masa caldă în școli

Biroul permanent al Senatului a convocat vineri, de la ora 14,00 plenul în sesiune extraordinară pentru o informare privind adoptarea de către Guvern, în vacanţă parlamentară, a unor ordonanţe de urgenţă printre care cea privind continuarea programului de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, potrivit Agerpres.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Anca Dragu a declarat că ordonanţa privind masa caldă în şcoli este cea mai importantă dintre cele luate în discuţie la Biroul permanent şi care se vor afla pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare.

„Am avut patru ordonanţe de urgenţă pentru acest Birou permanent şi cea mai importantă este aceea privind masa caldă în şcoli. Este o ordonanţă care prelungeşte programul aprobat în 2016, prin OUG 72 din 2016. Avem 150 de şcoli care implementează programul masa caldă. A fost majorată şi suma plătită pentru un meniu pentru un copil şi este în acest moment de 10 lei. Din păcate, avem numai 150 de şcoli şi ar trebui să ajungă la cele 4000 – 5000 de şcoli, chiar la cele aproape cele 10.000 de şcoli, câte sunt în total cu tot cu cursurile organizate de licee ş.a.m.d.”, a precizat Dragu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare