Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc abia astăzi într-o şedinţă solemnă dedicată zilei de 1 decembrie

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, luni, într-o şedinţă solemnă dedicată aniversării Zilei Naţionale a României – 1 Decembrie.

Birourile permanente ale celor două foruri legislative au decis pe 20 noiembrie convocarea acestei şedinţe solemne. Anul acesta s-au împlinit 105 ani de la Marea Unire.

La şedinţa solemnă, care este programată la ora 15,00, vor lua cuvântul preşedinţii celor două Camere legislative şi reprezentanţii grupurilor parlamentare.

Membri ai Guvernului, foşti şefi de stat, Custodele Coroanei Române, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, reprezentanţi ai altor culte religioase, preşedinţi ai mai multor instituţii, membri ai Corpului diplomatic sunt invitaţi să participe la şedinţă, potrivit Agerpres.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare