Serile filmului spaniol: ‘Berlanga, zâmbetul amar’ – între 24 – 29 august, în grădina Casei Filipescu-Cesianu

Serile filmului spaniol: ‘Berlanga, zâmbetul amar’ – un ciclu format din şase filme ale renumitului regizor şi scenarist spaniol Luis Garcia Berlanga, de la a cărui naştere se împlinesc anul acesta 100 de ani – se vor desfăşura în perioada 24 – 29 august, începând cu ora 20,30, în grădina Casei Filipescu-Cesianu.

Potrivit unui comunicat al Ambasadei Spaniei la Bucureşti, vor fi proiectate filmele: ‘Bienvenido, Mr. Marshall!’ (1953), ‘Calabuch’ (1956), ‘Placido’ (1961), ‘El verdugo’ (1963), ‘Patrimonio Nacional’ (1981) şi ‘La vaquilla’ (1985).

Selecţia urmăreşte ordinea cronologică a filmelor pentru a permite cinefililor să se apropie de creaţia lui Berlanga prin intermediul unei retrospective complete şi reprezentative a operei sale, care ilustrează cu iscusinţă un tablou al Spaniei din a doua jumătate a secolului al XX-lea.

Ciclul face parte din proiectul comun derulat de Agenţia Spaniolă de Cooperare Internaţională pentru Dezvoltare, Institutul Cervantes, Institutul spaniol de Cinematografie şi Arte Vizuale (ICAA), Filmoteca Spaniolă şi Accian Cultural Espanola (AC/E), care îşi propune să aducă creaţia genială a acestui regizor mai aproape de marele public.

Cele şase filme dispun de subtitrare în limba română, accesul publicului va fi gratuit, în limita locurilor disponibile şi cu respectarea normelor de protecţie şi distanţare socială, pe baza unei rezervări la adresa de e-mail: relatii.publice@muzeulbucurestiului.ro.

Organizat de Ambasada Spaniei, în colaborare cu Muzeul Municipiului Bucureşti, evenimentul include şi o expoziţie outdoor alcătuită dintr-o serie de afişe ale unora dintre cele mai apreciate producţii ale cineastului amintit, care va putea fi admirată în perioada 24 august – 13 septembrie, la Casa Filipescu-Cesianu.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare