Sesiune specială la concursul de directori de şcoli pentru candidaţii care nu se pot prezenta din cauza infectării/carantinei

Candidaţii care nu se vor putea prezenta pe 15 octombrie la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din cauza infectării cu SARS-CoV-2 sau din cauza carantinării vor putea participa la o sesiunea specială, a anunţat marţi ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Potrivit acestuia, Ministerul Educaţiei va organiza pe 28 octombrie o sesiune specială a probei scrise, la care vor avea acces doar candidaţii care transmit comisiei judeţene până joi, 14 octombrie, la ora 16,30, o solicitare însoţită de raportul medical/ decizia de carantinare, eliberate de DSP, prin care aceştia sunt plasaţi în izolare/ carantină ca urmare a contractării virusului SARS-CoV-2 sau a contactului direct cu o persoană infectată.

‘Având în vedere identificarea unor situaţii de îmbolnăviri cu COVID-19 în rândul candidaţilor, Ministerul Educaţiei va organiza joi, 28 octombrie 2021, o sesiune specială a probei scrise la care vor avea acces doar candidaţii care transmit comisiei judeţene până joi, 14 octombrie 2021, ora 16,30, o solicitare însoţită de raportul medical/ decizia de carantinare, eliberate de DSP, prin care aceştia sunt plasaţi în izolare/ carantină ca urmare a contractării virusului SARS-CoV-2 sau al contactului direct cu o persoană infectată. În cazul în care documentul de mai sus nu poate fi eliberat până la data şi ora precizate, acesta va fi transmis în intervalul 15 – 25 octombrie, prezentarea sa constituind condiţie obligatorie de participare la sesiunea specială’, a afirmat demnitarul.

În acest sens, Ministerul Educaţiei va opera modificările corespunzătoare în Ordinul nr. 4597/2021, cu modificările şi completările ulterioare.

Cîmpeanu a amintit că vineri, începând cu ora 10,00, se va derula proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat.

Accesul candidaţilor în săli va fi permis în intervalul orar 9,00 – 9,30.

În structura probei scrise, circa 60% dintre itemi vor viza capacităţile cognitive şi de leadership, circa 20% competenţele de management, iar restul vizează reglementările legale din bibliografia de concurs.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare