Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, este prăznuit, marţi, de Biserica Ortodoxă, scrie Agerpres.
La Biserica Sfântul Gheorghe-Nou din Capitală, care adăposteşte mâna făcătoare de minuni a Sfântului Ierarh Nicolae, Sfânta Liturghie va fi oficiată, începând cu ora 9,30, de Episcopul Vicar Patriarhal Varlaam Ploieşteanul, delegatul Patriarhului Daniel la hramul bisericii, potrivit parohului lăcaşului de cult, părintele Emil-Nedelea Cărămizaru.
„Acest odor de mare preţ duhovnicesc, mâna făcătoare de minuni a Sfântului Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei, se află în Biserica Sfântul Gheorghe-Nou de 420 de ani, din anul 1600, atunci când marele Voievod întregitor de neam Mihai Viteazul l-a dăruit acestui sfânt locaş”, declara părintele Emil-Nedelea Cărămizaru.
Anul acesta, alături de racla cu mâna făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae, în Biserica Sfântul Gheorghe Nou este aşezat spre închinare Cinstitul Brâu al Maicii Domnului, adus, duminică, de o delegaţie de la Mănăstirea Kato Xenia – Grecia.
Sfintele odoare sunt expuse spre cinstire în sfântul lăcaş, după cum urmează:
* luni între orele 7,00 şi 22,00;
* marţi: 6,00 – 22,00;
* miercuri: 8,00 – 22,00, după care este prevăzută plecarea delegaţiei din Grecia, cu Cinstitul Brâu al Maicii Domnului.
****
Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, s-a născut în cetatea Patara din Asia Mică, din părinţi dreptcredincioşi şi bogaţi. Tatăl său se chema Teofan, iar mama sa Nona. De la naştere a primit numele Nicolae, care înseamnă „biruitor de popor”, iar cu adevărat s-a arătat biruitor al răutăţii pentru folosul de obşte al lumii (volumul „Vieţile Sfinţilor”).
După naşterea Sfântului Nicolae, părinţii săi nu au mai avut un alt copil, mama sa mărturisind că nu este cu putinţă a mai naşte un alt fiu, numai pe acesta putea să-l aibă şi întâi şi pe urmă, căci din pântecele sale a fost sfinţit.
A primit din copilărie o creştere aleasă şi din propria sa voie a urmat de mic reguli de viaţă deosebită, cu multă rugăciune, post şi priveghere.
Sfântul Nicolae a fost dat de tânăr în grija unui unchi care era episcop şi purta acelaşi nume cu al său. A fost hirotonit preot, apoi a fost ales episcop al cetăţii Mira din ţinutul Lichiei. Sfântul Nicolae a fost întemniţat în timpul persecuţiilor decretate de împăraţii romani Diocleţian (284 – 305) şi Maximian (286 – 305). În urma Edictului de la Milan din 313 dat de Constantin cel Mare, care acorda libertate deplină creştinismului, Sfântul Nicolae s-a întors în scaunul episcopal din cetatea Mirei.
Alături de alţi Părinţi ai Bisericii, a participat la primul Sinod ecumenic de la Niceea din 325, dovedindu-se un puternic apărător al credinţei creştine împotriva ereziei ariene.
Sfântul Ierarh Nicolae este patronul marinarilor şi al copiilor, salvatorul celor din temniţe şi aflaţi în primejdii, ajutătorul săracilor şi al celor nedreptăţiţi.
Obiceiul de a face daruri de ziua sa se datorează faptelor de milostenie deosebită ale Sfântului Nicolae. Puţini sfinţi au fost milostivi ca Sfântul Nicolae, spunea părintele Ilie Cleopa. El împărţea la săraci tot ce avea, iar pe cei din nevoi şi din primejdii îi izbăvea de pedeapsă şi de moarte cu rugăciunile sale.
Exemplu de milostenie este ajutorul pe care Sfântul Nicolae l-a dat unui om de neam bun, care sărăcise însă cu totul. Trăia în cea mai neagră mizerie cu cele trei fete ale lui, care din această pricină nu-şi puteau face un rost în viaţă, prin căsătorie. „Tatăl, flămând şi zdrenţuit, nu a mai văzut o altă cale de a scăpa din această stare înfiorătoare decât aceea de a-şi împinge fiicele la viaţa de desfrâu, frumuseţea fetelor asigurând succesul acestor drumuri neruşinate”. („Viaţa Sfântului Nicolae”, Olga Greceanu)
Căci sărăcia şi lipsa aruncă pe om în multe păcate, spune părintele Cleopa Ilie.
Auzind de aceasta, Sfântul Nicolae s-a dus noaptea, pe ascuns, la casa săracului şi i-a aruncat o pungă cu galbeni pe fereastră, apoi s-a întors la episcopie neştiut de nimeni. Aflând banii, tatăl a mulţumit lui Dumnezeu şi cu ei şi-a căsătorit prima fiică.
După un timp, Sfântul Nicolae a aruncat noaptea prin fereastra săracului o altă pungă cu galbeni şi îndată s-a făcut nevăzut. Aşa omul a căsătorit-o şi pe cea de-a doua fiică.
Ştia de acum săracul că o a treia zestre va veni şi pentru a treia fată. A stat la pândă noapte după noapte.
„Când, într-o noapte, căzu şi a treia pungă pe fereastra odăii celei de-a treia fete, bătrânul ieşi din odaie, fugi după cel ce se strecura pe lângă ziduri şi, când îl ajunse din urmă, se aruncă la picioarele lui, mulţumindu-i printre lacrimi şi gemete de smerenie, ruşine şi totodată bucurie. Sfântul Nicolae îl ridică de jos şi îl rugă să nu destăinuie nimănui despre fapta sa, ci să rămână o taină a lor. Poate că bătrânul a ascultat de voinţa Sfântului cât timp a fost în viaţă, dar pe patul de moarte nu a putut tăcea, socotind povestirea binefacerii Sfântului Nicolae o recunoştinţă mărturisită. Astfel, binefacerea Sfântului a ajuns până la noi”. („Viaţa Sfântului Nicolae”, Olga Greceanu)
Scenă cu Sfântul Nicolae înveşmântat într-o pelerină care îl acoperea în întregime, cu mâna întinsă spre o fereastră deschisă, şi având în mână o pungă cu bani este pictată în toate icoanele mai mari, între scenele mici de pe margine.
Arhiepiscopul Nicolae s-a arătat ca părinte al orfanilor, apărător al văduvelor prigonite, mângâietor al tuturor săracilor şi nevoiaşilor.
Când nu era grâu în toată Lichia, Biserica era grânarul săracilor, dar se întâmpla să se golească şi acest ultim grânar, singura nădejde a populaţiei. Atunci, Sfântul Nicolae se ruga lui Dumnezeu să fie ajutat.
„Ce îi cerea lui Dumnezeu? Îi cerea să vină corăbii încărcate cu grâu şi în portul Mirei şi, întotdeauna, Dumnezeu îi asculta rugăciunea, trimiţând un vânt puternic asupra corăbiilor încărcate cu grâu din Egipt, îndreptându-le spre Mira Lichiei. Astfel de minuni s-au repetat adeseori”. („Viaţa Sfântului Nicolae”, Olga Greceanu)
„Puterea de a face minuni a Sfântului Nicolae era cu adevărat dumnezeiască, iar izvorul ei era trăirea sa în Dumnezeu. Nu vreo profundă învăţătură teologică l-a adus pe Sfântul Nicolae la starea lui de sfinţenie şi de apropiere de Dumnezeu, ci lupta nevăzută cu el însuşi, lupta de fiecare clipă, neîncetată, mereu perfecţionată. Prin luptă a câştigat daruri cereşti. (…) Orice lirism ce se urca în inima lui a fost cu asprime filtrat. Gol de orice patimă, L-a urmat pe Hristos Cel gol. Despărţit de tot, dar unit cu toţi, sufletul marelui Ierarh Nicolae s-a înălţat pentru unirea cu Dumnezeu. Întreaga lui viaţă a fost o muncă pentru unificarea fiinţei sale lăuntrice. S-a iniţiat în felul cel mai direct în experienţa Sfântului Pavel: ‘Nu mai sunt eu care trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine’ (Galateni 2, 20). De aceea putea face minuni, şi minuni de un caracter ce depăşeşte puterile obişnuite ale sfinţilor. Însuşi gândul lui, voia lui, dorinţele lui erau pe loc transformate în faptă”. („Viaţa Sfântului Nicolae”, Olga Greceanu)
O altă minune a Sfântului Nicolae este învierea unui corăbier mort în timpul unei călătorii pe mare, când s-a stârnit o puternică furtună. Acesta murise în timpul furtunii, iar ceilalţi marinari credeau că din pricina creştinului pe care îl luaseră pe vas, Sfântul Ierarh Nicolae, a venit nenorocirea, ei nefiind botezaţi. Când strigătele s-au mai potolit, dar nu se potolise încă furtuna, episcopul Nicolae s-a ridicat în picioare, s-a aplecat asupra corăbierului mort, a făcut o rugăciune şi semnul crucii asupra trupului mort, iar corăbierul înţepenit a deschis ochii şi s-a ridicat. „Apoi, cu aceeaşi linişte, Sfântul Nicolae întinde mâna spre vântul ce sufla cu îndârjire şi, întocmai ca Mântuitorul în corabia ucenicilor Săi, potoleşte vântul, furtuna, valurile mării. Atunci s-au înspăimântat corăbierii păgâni şi au crezut în puterea Sfântului Nicolae. Poate chiar că se vor fi încreştinat, dar este un lucru ştiut, că toţi corăbierii, creştini sau încă păgâni, au înfiptă pe lemnul corăbiei lor icoana Sfântului Nicolae, pe care şi l-au luat drept ocrotitor. Eu însămi am văzut în Egipt, în anul 1933, la un corăbier arab, icoana Sfântului Nicolae atârnată la proră”. („Viaţa Sfântului Nicolae”, Olga Greceanu)
Pe acest mare făcător de minuni îl ştie Răsăritul şi Apusul, şi toţi creştinii cunosc nenumăratele lui minuni. Acum însă de s-ar fi povestit milele lui una câte una şi câte îndurări a arătat către cei săraci, pe câţi flămânzi a hrănit, pe câţi goi a îmbrăcat şi pe câţi a răscumpărat de la datornici, apoi nici vremea n-ar fi de ajuns a le povesti, se spune în viaţa Sfântului Nicolae. (surse: „Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an”, arhim. Cleopa Ilie, 1996; „Viaţa Sfântului Nicolae”, Olga Greceanu; https://www.crestinortodox.ro; vol. „Vieţile Sfinţilor”)
După trecerea la cele veşnice, Sfântul Ierarh Nicolae a fost îngropat în biserica episcopală. Moaştele sale, care s-au arătat izvorâtoare de mir şi au săvârşit multe minuni în Mira Lichiei, se află astăzi în sudul Italiei, la Bari.
