Sibiu: Aproximativ 30 de persoane blocate în zăpadă, în staţiunea Păltiniş – evacuate de pompieri, jandarmi şi salvamontişti

Pompieri militari, jandarmi montani şi salvamontişti participă, duminică seara, la evacuarea unui număr de 30 de persoane, de la o cabană din zona Şanta, aflată la ieşirea din staţiunea Păltiniş, care au rămas blocate din cauza zăpezii, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Andreea Ştefan.

‘Pompierii militari ai ISU Sibiu intervin în aceste momente la ieşirea din staţiunea montană Păltiniş spre Şanta, la o unitate turistică pentru a evacua persoanele cazate acolo. Din primele informaţii este vorba de 30 de persoane – 18 adulţi şi 12 minori. La faţa locului intervin următoarele forţe: o autospecială de primă intervenţie cu şenilată, o autospecială de transport persoane şi victime multiple, un microbuz de transport persoane, un echipaj SMURD şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă a grupei operative. De asemenea, pompierii sunt sprijiniţi de jandarmii montani din cadrul IJJ Sibiu şi de Salvamont Sibiu’, a precizat Andreea Ştefan.

Conform sursei citate, drumurile de acces spre unităţile turistice din zona Păltiniş – Şanta sunt blocate în totalitate de depunerea ‘unui strat foarte mare de zăpadă’.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare