Trei bărbaţi suspectaţi de braconaj au fost urmăriţi în trafic de poliţişti şi ar fi abandonat pe marginea drumului o căprioară moartă, ulterior doi dintre ei fiind prinşi şi reţinuţi pentru 24 de ore, în timp ce al treilea este căutat.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, suspecţii au fost urmăriţi în noaptea de 5 februarie, după ce au refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor de la Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, care se aflau în misiune în zona fondului de vânătoare Dârlos.
‘S-a procedat la urmărirea autoturismului suspect până în localitatea Şmig, unde pentru un moment scurt, şoferul acestuia a oprit, moment în care din maşină au coborât două persoane, după care a demarat cu viteză. Totodată, în rigola de pe marginea străzii, aceştia au abandonat un animal. În urma verificărilor efectuate la faţa locului, poliţiştii au identificat în rigolă un exemplar de căprior femelă, decedat. Cele două persoane care au coborât din maşină au fugit pe câmp, poliţiştii reuşind prinderea doar a unui dintre ei, respectiv a unui bărbat în vârstă de 24 de ani, din Şmig, care avea asupra sa o armă de vânătoare cu lunetă şi o lanternă’, se arată în comunicat.
Poliţiştii au stabilit că arma de vânătoare era deţinută legal de către tânărul de 24 de ani, care se afla însă sub influenţa băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.
‘În ceea ce-l priveşte pe şoferul maşinii, la scurt timp după ce a demarat în trombă, acesta a fost implicat într-un autoaccident, fiind rănit uşor. La faţa locului, şoferul (un localnic în vârstă de 41 de ani) a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şi cu privire la acest bărbat, poliţiştii de la arme au stabilit că este deţinător de armă de vânătoare, în baza permisului de armă eliberat’, a informat IPJ.
Poliţiştii spun că cei doi suspecţi nu au putut prezenta autorizaţia de vânătoare pentru specia căprior.
Suspecţii au fost reţinuţi pentru 24 de ore, ulterior fiind puşi sub control judiciar. Ei sunt cercetaţi pentru mai multe infracţiuni de braconaj cinegetic, dar şi pentru conducere sub influenţa alcoolului.
Al treilea suspect este căutat în continuare, în timp ce cercetările sunt coordonate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş. AGERPRES / (AS – autor: Marian Buga, editor: Karina Olteanu)
Sursa: PRESSONLINE