Siegfried Mureșan (PNL): Funcții importante pentru România pe care le-a obținut Delegația Partidului Național Liberal în Parlamentul European

Europarlamentarul Siegfried Mureșan (PNL) anunță funcții importante pentru România pe care le-a obținut în Parlamentul European.
  • ”Noi, Delegația Partidului Național Liberal în Parlamentul European, am negociat și am obținut votul colegilor pentru patru poziții importante pentru țara noastră:
Eu am fost ales, în luna iunie, vicelider al Grupului PPE, cel mai mare grup politic din Parlamentul European. Din această poziție, voi coordona politicile bugetare în grup și mă voi asigura că țara noastră primește cât mai multe fonduri europene nerambursabile.
Astăzi, europarlamentarul Daniel Buda a fost ales prim-vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură din Parlamentul European și va apăra interesele fermierilor români în Europa. Mult succes, Daniel!
Tot astăzi, europarlamentarul Rareș Bogdan a fost ales vicepreședinte al Comisiei pentru afaceri externe – o funcție foarte importantă în contextul provocărilor de politică externă ale UE din ultimii ani. Mult succes, Rareș!
Dan Motreanu a fost ales vice-coordonatorul Grupului PPE în Comisia pentru dezvoltare regională (REGI). În Comisia REGI, Dan Motreanu va negocia și adopta legislația europeană prin care sunt alocate fondurile europene pentru dezvoltarea satelor, orașelor și județelor din România. Mult succes, Dan!”, spune Siegfried Mureșan.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare