Rezultatul strâns al referendumului nu înseamnă că Republica Moldova este divizată, ci înseamnă că, în ciuda propagandei şi implicării masive a Federaţiei Ruse, oamenii au găsit puterea de a alege Europa, a declarat eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan într-un comunicat trimis luni AGERPRES.
„Rezultatul alegerilor este o victorie a oamenilor din Republica Moldova. Este o victorie pentru un viitor european garantat. Este o victorie împotriva Federaţiei Ruse care a mobilizat resurse fără precedent în încercarea de a influenţa rezultatul alegerilor democratice şi al referendumului”, a precizat în comunicat Mureşan, care este preşedintele Delegaţiei Parlamentului European pentru relaţiile cu Republica Moldova.
Eurodeputatul PNL, care este vicepreşedinte al grupului PPE din PE, susţine că în ultimii patru ani „Republica Moldova a reuşit progrese remarcabile în implementarea reformelor privind combaterea corupţiei, întărirea sistemului judiciar şi modernizarea instituţiilor statului”.
Preşedinta Maia Sandu şi conducerea proeuropeană „au susţinut parcursul european al ţării, au gestionat efectele invaziei Rusiei în Ucraina şi au garantat siguranţa la graniţa Uniunii Europene, împotriva tuturor ameninţărilor din partea Rusiei şi a şantajului rusesc cu livrările de gaz”.
„Integrarea europeană a Republicii Moldova va continua după rezultatul pozitiv al referendumului. Rezultatul pozitiv al referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană va determina Europa să crească şi mai mult sprijinul pentru modernizarea ţării, pentru îmbunătăţirea nivelului de trai al oamenilor şi pregătirea Republicii Moldova de aderarea la UE”, a mai apreciat Siegfried Mureşan.
El a dat asigurări că, în calitate de preşedinte al Delegaţiei Parlamentului European pentru relaţiile cu Republica Moldova, se va asigura că Uniunea Europeană ţine cont de voinţa oamenilor exprimată la referendum şi că va oferi tot sprijinul necesar în procesul de aderare. „Ajutorul nostru şi implicarea noastră vor fi mai necesare ca oricând pentru a susţine acest parcurs”, a precizat el.
„Totodată, ca negociator-şef al Parlamentului European privind Planul de Creştere de 1,8 miliarde de euro pentru Republica Moldova, mă voi asigura că adoptăm cât mai repede legislaţia europeană astfel încât banii să ajungă acolo unde este nevoie de ei: în infrastructura ţării, în şcoli, drumuri, spitale, dar şi în modernizarea administraţiei publice şi continuarea reformelor în sistemul de justiţie. Integrarea europeană aduce rezultate concrete pentru oameni, iar oamenii trebuie să simtă acest lucru cât mai repede”, a mai menţionat eurodeputatul PNL în comunicat.â
Sursa: AGERPRES