Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan spune că grupul PPE va cere ca viitorul Pact Ecologic European să sprijine cu prioritate regiunile miniere precum Valea Jiului. Pactul, lansat la finalul anului trecut de Comisia Europeană, propune ca, până în 2050, Uniunea Europeană să devină neutră din punct de vedere al emisiilor de gaze cu efect de seră.
„Este un obiectiv ambițios, dar totodată costisitor. Această tranziție către o Uniune neutră din punct de vedere al emisiilor necesită foarte multe investiții, iar unele țări și regiuni vor trebui să depună eforturi mai mari decât altele.
România se numără printre țările membre care vor avea nevoie de sprijin financiar și logistic suplimentar din partea Uniunii Europene pentru a atinge aceste obiective. Avem regiuni carbonifere, precum Valea Jiului și Oltenia, pentru care tranziția se va face cu mare greutate.
Soluția propusă de Comisia Europeană este adoptarea unui Mecanism pentru o Tranziție Echitabilă, estimat la aproximativ 100 de miliarde de euro pentru perioada 2021 – 2027. Scopul lui este sprijinirea regiunilor europene pentru care tranziția economică implică eforturi mai mari”, a scris Mureșan, pe Facebook.
El consideră că acest mecanism trebuie să sprijine cu prioritate tocmai regiunile miniere carbonifere, precum Valea Jiului.
„De aceea, ca vicelider al Grupului PPE din Parlamentul European responsabil pentru buget, mă voi lupta ca Mecanismul pentru o Tranziție Echitabilă al Comisiei să sprijine financiar cu prioritate aceste regiuni miniere carbonifere.
De asemenea, știm că, dincolo de prioritățile privind schimbările de climă, țara noastră are și alte priorități, precum dezvoltarea infrastructurii și sprijinirea sectorului agricol. De aceea, noi, Grupul PPE din Parlamentul European, nu vom accepta ca alocările pentru Politica Agricolă Comună și Politica de Coeziune să aibă de suferit sub pretextul de a finanța Pactul Ecologic European. Orice nouă prioritate a Uniunii Europene trebuie să vină cu o alocare suplimentară de fonduri europene.
România trebuie să facă progrese în următorii ani, atât în combaterea schimbărilor climatice, cât și în recuperarea decalajului economic față de Europa de Vest. De aceea, aștept de la guvernele tuturor statelor membre să înțeleagă că este important să finanțeze adecvat, atât noile, cât și vechile priorități ale Uniunii Europene. Tocmai de aceea Uniunea are nevoie de un buget consistent pentru perioada 2021 – 2027.
Pactul Ecologic European trebuie să fie unul de creștere, și nu doar de tranziție spre o economie verde. Ne trebuie o economie sustenabilă, care să ofere oamenilor venituri mai mari și creșterea calității vieții. De la un deceniu la altul, Uniunea Europeană și-a propus și a reușit să ofere oamenilor un trai mai bun. Nu trebuie să renunțăm la acest deziderat”, a mai scris europarlamentarul.