“Trebuie să ne gândim și la oamenii care lucrează în sectorul privat, care, prin munca lor în fiecare zi, în halele din România, în birouri și peste tot, trebuie să genereze acești bani. Dacă în sectorul public cheltuielile sunt enorme, nu se poate decât să pui o sarcină suplimentară în spatele acestor oameni. A vorbi doar de creșteri în sectorul public, fără să ai în vedere că acești bani trebuie produși de cei din sectorul privat, este o formă de inconștiență în gestionarea bugetului”.(Știripesurse.ro). Așa ne explică premierul Ilie Bolojan relația dintre sectorul public și cel privat, printr-o afirmație simplistă, cu un iz pedagogic: pe undeva, în hale și birouri, trudesc oamenii din privat, produc banii, iar din acești bani statul plătește salariile celor de la buget. Dacă bugetarii cer mai mult, povara cade inevitabil “în spatele” celor din privat. Cine nu înțelege asta, spune premierul, dă dovadă de “inconștiență”. Sună bine. Mai ales într-o țară în care “bugetarul” a devenit, printr-un remarcabil succes de marketing politic, aproape sinonim cu “omul care trăiește din banii altuia”. Doar că economia este ceva mai complicată decât o hală, un birou și un bugetar cocoțat în spinarea lor”, scrie, pe Facebook, Silviu Predoiu, fost şef al SIE.
„Da, domnule Bolojan, sectorul privat produce cea mai mare parte a bunurilor și serviciilor tranzacționate pe piață și reprezintă principala bază fiscală a statului. Da, cheltuielile publice trebuie raportate la ceea ce economia își poate permite. Și da, un stat supradimensionat, ineficient și prost administrat poate sufoca exact economia din care își extrage resursele. Un economist liberal n-ar avea nicio dificultate să subscrie acestor afirmații. Dar tocmai un economist liberal serios ar trebui să se oprească înainte de pasul următor. Pentru că profesorul nu “consumă” pur și simplu banii produși de privat. El formează omul pe care privatul îl va angaja. Medicul nu este întreținut de fabrica din capătul orașului. El îl tratează pe omul care lucrează în acea fabrică. Polițistul, magistratul sau militarul nu produc șuruburi și nici aplicații software, dar produc ordine publică, executarea contractelor, protecția proprietății și securitate. Adică exact infrastructura instituțională fără de care economia de piață nu funcționează. Iar bugetarul, indiferent de domeniul său, plătește, la fel cum o face și angajatul din privat, impozite, taxe, contribuții. Relația dintre public și privat nu este, așadar, aceea dintre cel care produce și cel care consumă. Este una de interdependență. Privatul finanțează statul prin taxe, iar statul trebuie să-i furnizeze în schimb infrastructură, educație, sănătate, securitate, justiție și administrație.
Când statul ia prea mult și oferă prea puțin, avem o problemă. Adevărat. Dar problema se definește prin “stat ineficient” iar nu prin “bugetarul trăiește în spinarea privatului”. Și aici declarația premierului încetează să mai fie doar o simplificare economică și devine, în opinia mea, iresponsabilă politic. Pentru că asemenea cuvinte nu vin de la un comentator de televiziune și nici de la administratorul unui grup de Facebook. Vin de la primul-ministru, chiar așa demis cum este el. Premierul nu administrează “privatul” împotriva “bugetarilor”. Îi administrează pe amândoi. Când primul-ministru sugerează că unii români produc bani, iar ceilalți trebuie să înțeleagă că sunt plătiți din munca primilor, nu explică economia. Construiește două categorii sociale: producătorii și întreținuții.
Aici există și o mică ironie. Dacă aplicăm riguros această filozofie, ar trebui să-l întrebăm pe domnul Bolojan: dumneavoastră, ca primar, președinte de Consiliu Județean și acum ca premier, din banii cui sunteți plătit, căci nu ne amintim când ați lucrat într-o hală? Dar întrebarea ar fi la fel de stupidă ca teoria din care derivă. Prim-ministrul nu este “întreținut” de angajatul unei multinaționale. Este plătit de societate pentru un serviciu public. Exact cum este profesorul, medicul, militarul, funcționarul de primărie sau magistratul. Întrebarea legitimă este dacă acel serviciu este necesar, eficient și dacă remunerația lui este sustenabilă. Aceasta este discuția liberală adevărată.
România are, fără îndoială, o problemă serioasă cu dimensiunea și eficiența cheltuielilor publice. Dar tocmai pentru că problema este atât de serioasă, premierul are obligația să vorbească serios despre ea. Să explici că aparatul public trebuie să devină mai eficient este reformă. Să spui că oamenii din hale și birouri “trebuie să genereze acești bani” pentru cei din sectorul public este altceva: o caricatură de explicație economică foarte utilă politic, pentru că atunci când trebuie să tai, este întotdeauna mai comod să convingi o jumătate a societății că cealaltă jumătate îi stă în spate. Un prim-ministru al României însă nu are voie să întărâte români împotriva românilor”, spune Predoiu.
