Silviu Predoiu: Dl. Ciolacu, cu al său atât de adevărat ”să trecem de la fapte la vorbe”, cred că este, în perspectiva anului 2024, extrem de util României – pentru că reușește cumva să fie chintesența a tot ce nu mai dorim să vedem la politicianul român, iar imaginea sa ne va ajuta să nu uităm, când vom fi în cabina de vot, cum arată cei pe care nu-i mai vrem la destinul României

”Vineri, prin OUG, guvernul Ciolacu a amânat cu 6 luni implementarea unor măsuri vizând aparatul bugetar, măsuri descrise la momentul asumării răspunderii în Parlament nu doar ca un mare ”act de curaj” al neînfricatului premier dar mai ales esențiale pentru revenirea României din vria financiară în care tot ei, cu aritmetica lor de clasa a II-a, au băgat-o” scrie, pe Facebook, fostul șef al SIE, gen(r) Silviu Predoiu, potrivit inpolitics.ro.

”Și mai mult, același premier, deși prorogă, este convins că nu amână, iar asta în ciuda DEX-ului care ne zice că a proroga = a amâna, din oficiu, pentru o dată ulterioară. Dar ce știe Dex-ul despre politică? Dl Ciolacu însă, ca unul ce nu a avut vreun job adevărat niciodată în viața lui și care s-a trezit implicat, fără să vrea și fără să știe în ce se bagă (dar cu mult curaj, nu-i așa?) într-un demers cam complicat, a hotărât că trebuie să mai verifice(…) Dl.Ciolacu, cu al său atât de adevărat ”să trecem de la fapte la vorbe”, cred că el este, în perspectiva anului 2024, extrem de util României – pentru că reușește, cumva, să fie chintesența a tot ce nu mai dorim să vedem la politicianul român, iar imaginea sa ne va ajuta să nu uităm, când vom fi în cabina de vot, cum arată cei pe care nu-i mai vrem la destinul României. Dar mai ales ne ajută în fiecare zi să înțelegem de ce trebuie să ne implicăm și, prin contrast, ce pretenții să avem, de la anul încolo, de la cei ce vor să fie politicieni” mai scrie Predoiu.

Silviu Predoiu este fondatorul partidului Liga Acţiunii Naţionale.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare