Silviu Predoiu: „Noi, românii, am insistat să alegem ca președinte o persoană care ne-a spus din campanie că are probleme de comunicare și de luare a deciziilor”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Silviu Predoiu a adus o critică la adresa modului de conducere al președintelui Nicușor Dan și a lipsei de asumare a responsabilității în cazul numirii unor oameni în funcții-cheie în stat, scrie gandul.ro.

Silviu Predoiu susține că președintele Nicușor Dan i-a informat pe români încă din campanie cu privire la defectele acestuia și lipsurile care îi pot dăuna în funcția de președinte. Mai exact, acesta se referă la lipsa unor bune capacități de comunicare, cât și la dificultatea în luarea unor decizii importante. Cu toate acestea, spune Silviu Predoiu, Nicușor Dan a fost ales pe baza onestității sale. Totuși, spune invitatul, această calitate nu îl ajută să ia deciziile necesare pentru România. Acest lucru este cu atât mai dificil într-o perioadă de instabilitate politică precum cea cu care ne confruntăm acum.

„Oricât am vrea să ne facem că nu înțelegem sau că nu este așa, domnul Nicușor Dan nu percepe realitatea așa cum o percepem noi. Am mai discutat despre asta. Domnul Nicușor Dan are niște specificități și vede și procesează realitatea pe care toți o percepem cu totul altfel decât noi. Dumnealui are niște probleme majore. Noi am insistat să-l alegem ca președinte. Spun noi, pentru că până la urmă acesta este președintele tuturor românilor și atunci… O persoană care ne-a declarat în campanie că are probleme de comunicare, că are probleme de luare a deciziilor, a spus cu gura lui, putem să căutăm în înregistrare, nu menționez emisiunea, dar știți la care mă refer, și că are probleme de relaționare. Și noi am spus: „ăsta este, e foarte bun pentru președinte”. Deci are probleme în a-și asuma o decizie. E foarte bun de președinte. Și atunci, eu nu îl acuz pe domnul Nicușor Dan de nimic, pentru că n-a păcălit pe nimeni. N-a spus că este expeditiv, că își asumă… N-a spus așa ceva. Dumnealui a spus cum este. Și noi, ascultându-l, am tras concluzia. A spus că nu poate să ia decizii. Înseamnă că e sincer. Deci, dacă e sincer, e onest. Ăsta ne trebuie. Așa ne trebuie, omul care ne trebuie, să fie sincer și să nu poată să ia decizii”, a spus Predoiu.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare