Silviu Predoiu: „Partenera de viață a președintelui, o persoana particulară, a ajuns să conducă delegații compuse din consilieri de stat și ambasadori la reuniuni internaționale. Am acceptat “rotativa” ca și cum ar fi fost regulă, nu improvizație pe lîngă Constituție. Consiliul Coaliției s-a substituit Guvernului, pe care l-a redus adesea la rolul de anexă. Am făcut din ordonanțe și asumări de răspundere un reflex de guvernare, nu o excepție. Parlamentul, una dintre cele trei puteri ale statului, a devenit o structură pur decorativă. La instigarea premierului am transformat puterea judecătorească în țapul ispășitor al tuturor frustrărilor noastre și în inamicul public numărul 1. Am ajuns să privim conflictele dintre puterile statului ca pe un spectacol, nu ca pe un semnal de alarmă”

„Când, într-o democrație, apare ideea unui al treilea mandat prezidențial, nu mai vorbim despre un om, despre dorințele sau ambițiile lui. Vorbim despre un sistem care începe să cedeze. În Statele Unite, Constituția interzice limpede acest lucru. Amendamentul 22 spune fără echivoc că nimeni nu poate fi ales președinte de mai mult de două ori. Și totuși, mulțumită președintelui Trump, discuția există. Aici este problema. Nu fantezia în sine, ci faptul că ea a ajuns să fie tratată ca o dezbatere publică acceptabilă, uneori chiar de cei care ar trebui să apere Constituția, nu să-i caute portițe”, scrie, pe Facebook, Silviu Predoiu, fost şef al SIE.

„Așa începe aproape întotdeauna abuzul. Nu prin încălcări spectaculoase, ci prin obișnuirea graduală a mulțimilor cu ideea. Prin banalul “hai să vedem dacă se poate”. Istoria ne arată același tipar: regulile nu sunt călcate în picioare dintr-odată. Sunt ignorate încet, puțin câte puțin, până când încălcarea lor nu mai șochează pe nimeni.

De fiecare dată, justificările sună rezonabil: criză, securitate, stabilitate, continuitate. Și tot de fiecare dată, rezultatul este același: mai puține reguli și mai multă putere discreționară. Problema nu este că un lider vrea mai mult. Aproape toți vor. Problema reală este dacă sistemul îl oprește. Iar în clipa în care începi să cauți excepții, regula a început deja să piardă partida.

Unii vor întreba: de ce ne-ar interesa pe noi, românii, ce se întâmplă în America? Ei bine, pentru că degradarea regulilor nu rămâne niciodată locală. Precedentele circulă. Justificările se traduc. Scuzele se copiază. Mai ales când vin din Statele Unite. Mai ales când cel care le tatonează este, în mentalul colectiv occidental, ”liderul lumii libere”. Iar la noi terenul este deja pregătit.

Am acceptat “rotativa” ca și cum ar fi fost regulă, nu improvizație pe lîngă Constituție. Consiliul Coaliției s-a substituit Guvernului, pe care l-a redus adesea la rolul de anexă. Am făcut din ordonanțe și asumări de răspundere un reflex de guvernare, nu o excepție și nu am sesizat că odată cu ele Parlamentul, una dintre cele trei puteri ale statului, a devenit o structură pur decorativă. La instigarea premierului am transformat puterea judecătorească în țapul ispășitor al tuturor frustrărilor noastre și în inamicul public numărul 1. Am ajuns să privim conflictele dintre puterile statului ca pe un spectacol, nu ca pe un semnal de alarmă.

Partenera de viață a președintelui, persoana particulară, conduce delegații compuse din consilieri de stat și ambasadori la reuniuni internaționale. Pe scurt: și la noi regulile au devenit negociabile. Nu peste noapte. Nu pe ascuns. Ci sub ochii noștri. Cu cuvintele și explicațiile potrivite: criză, securitate, stabilitate, echitate. Exact așa cum se întâmplă peste tot.

Lecția este simplă: legile și instituțiile nu sunt puternice doar pentru că așa scrie în Constituție. Sunt puternice numai dacă sunt apărate zilnic. Altfel, vine un moment în care constați că pentru cei puternici nu mai există niciun fel de reguli. În locul lor au doar putere nelimitată pentru ei și doar explicații sumare pentru tine”, scrie Predoiu.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare