„(…) Președintele Nicușor Dan a ieșit public pentru a cere partidelor să voteze guvernul pe care doar el îl girează. Un moment interesant pentru un politician care vorbește zilnic despre democrație, reguli și respectarea instituțiilor — și care a câștigat Cotroceniul sub semnul onestității. În democrație, cetățenii aleg Parlamentul. Parlamentul dă guvernul. Nu invers. Dar se pare că, în opinia președintelui Dan, atunci când votul aduce rezultatul dorit, el este “voința poporului”. Când produce alt rezultat, devine o problemă care trebuie corectată”, scrie, pe Facebook, Silviu Predoiu, fostul şef al SIE.
„Românii au trimis în Parlament anumite partide. Nu și pe al lui Tomac, al cărui partid nu a trecut pragul electoral. Dar, iată, președintele încearcă să ne convingă că exact aceasta este soluția democratică. Discursul prezidențial de astăzi a fost despre presiune, nu despre responsabilitate. Despre găsirea unor argumente pentru a ocoli regulile, nu despre respectarea lor. Despre confortul politic al președintelui, nu despre voința cetățenilor. Discursul de astăzi al presedintelui este o bătaie de joc la adresa întregii națiuni dar și la adresa principiilor democrației occidentale, pe care nu mai prididește să o invoce ori de câte ori rămâne fără argumente.
Și atunci rămâne o întrebare la care nimeni nu răspunde: Dacă votul pentru Cotroceni este sacru, de ce votul pentru Parlament este opțional? Sau poate am intrat într-o nouă etapă a democrației românești — una în care cetățenii votează, iar președintele corectează rezultatul. Pentru ca, după anularea alegerilor prezidențiale din 2024, prin ceea ce face și spune, domnul Dan este pe punctul de a anula și alegerile parlamentare. Și asta este deja prea mult!
Iar dacă tot ni se cere să credem în acest experiment politic, poate că domnul Tomac ar trebui să ne demonstreze ca el este primul care crede. Să renunțe acum la mandatul de europarlamentar și să își asume integral pariul pe care îl propune României. Curajul este mai convingător atunci când ai ceva de pierdut.
Până atunci, avem un președinte care cere altora să își asume riscuri pentru un premier care și-a păstrat propria plasă de siguranță. Nu este o demonstrație de încredere. Este o demonstrație de joc la două capete”, scrie Predoiu.



