Simion: „Aștept răspunsul lui Cozmin Gușă pentru candidatura la Primăria București”

În urma publicării rezultatelor sondajului Insomar, care îl plasează pe Cozmin Gușă pe locul 2 în competiția pentru primăria municipiului București (Nicușor Dan cotat cu 29%, urmat de Cozmin Gușă cu 26% și de Cristian Popescu Piedone cu 22%, pe ultimul loc fiind Cătălin Cîrstoiu cu 15%), liderul AUR, George Simion, a avut aseară o intervenție la Realitatea TV, prin care a reconfirmat solicitarea lui pentru consultantul politic de a deveni candidatul independent susținut de AUR la alegerile din 9 iunie pentru primăria București. George Simion a precizat că acum așteaptă răspunsul lui Cozmin Gușă dacă acceptă oferta să candideze la alegerile pentru primăria Capitalei, scrie solidnews.ro.

Liderul AUR spune că analistul politic ar putea să-l înlocuiască pe Mihai Enache și să-i învingă pe Cătălin Cîrstoiu și Nicușor Dan. Mai mult, el este de părere că primarul Cristian Popescu Piedone s-ar putea retrage din cursă.

„Am avut o idee bună în a-l testa pe domnul Cozmin Gușă, iar acum așteptăm rezultate sondajului comandat de noi. Așteptăm să vedem ce zice și domnul Gușă, pentru că noi spunem povești, a acceptat să fie sondat ca și alte personalități”, a declarat George Simion.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare