Liderul AUR, George Simion, a anunţat că a primit o citaţie de la Direcţia Generală Anticorupţie, susţinând că nu are ”nicio emoţie” privind dosarul. DGA a precizat că Simion are calitatea de martor, urmând a fi audiat cu privire la aspecte sesizate chiar de către acesta, scrie news.ro.
”Am primit o citaţie căreia ii voi da curs neîntârziat, cu respectarea prevederilor legale. Nu cunosc detalii cu privire la speţă, dar nu am nicio emoţie referitor la o eventuală cauză în care sunt citat. Nu poate fi vorba decât de calitatea de martor pe care aş putea-o avea în vreun dosar. Sunt un om responsabil şi am cerut întotdeauna autorităţilor să aplice legea fără să ţina cont de statutul persoanelor implicate în diferite cauze”, a arătat George Simion, într-o postare pe Facebook.
El a menţionat că a observat ”un interes deosebit” al autorităţilor în ceea ce îl priveşte.
”Suntem verificaţi la sânge pentru o vulnerabilitate informatică la aplicaţia partidului, suntem controlaţi drastic pentru fiecare leu pe care l-am cheltuit în ultima vreme, trebuie să dam socoteală pentru că am lansat un spital mobil care oferă servicii medicale gratuite românilor, iar acum sunt citat intr-un dosar DNA. (…) Dar, ca un cetăţean onest, ma bucur ca angrenajul unui sistem de justitie extrem de greoi se deblochează şi se pune în mişcare intr-un ritm atât de susţinut. Sper sa nu se oprească după câteva ştiri senzaţionale despre persoana mea sau partidul Alianţa pentru Unirea Românilor”, a susţinut el.
Reprezentanţii DGA au arătat, vineri, într-o serie de precizări publicate pe site-ul instituţiei, privind ”citarea unei persoane care are calitatea de preşedinte al unui partid politic”, că această persoană ”are calitatea de martor, urmând a fi audiată cu privire la aspecte sesizate chiar de către aceasta”.