Simion: Suveraniştii sunt de fapt ultimii democraţi; cei ce ne spun extremişti, de fapt ei sunt extremiştii pentru că încearcă să impună cu forţa majorităţii populaţiei ideologii şi concepte ale unor minorităţi

Președintele AUR, George Simion, a spus că formațiunea sa se opune noului Pact al Migrației adoptat de Parlamentul European, scrie r3media.ro.

Deputatul a făcut aceste declarații într-o întâlnire a AUR cu simpatizanții de la Cluj.

„Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care România și celelalte state europene sunt obligate să primească migranți, să le ofere locuințe și alte facilități.

AUR, partidul LEGA, Fratelli d Italia și alte partide din Europa spun „Nu” acestor impuneri”, a declarat Simion.

Liderul AUR a spus că partidul se opune și educației LGBT din școli și legislației care urmărește să legalizeze transgenderismul sau căsătoriile între persoane de același sex. Ieri, 11 aprilie, Parlamentul European a adoptat o rezoluție care urmărește instituirea dreptului la avort la nivelul UE pentru „femei și persoane” și care promovează educația sexuală în școli.

„De ce suntem numiți „extremiști”? Pentru că spunem „Nu”.

Nu vrem ca ai noștri copii, la vârsta de 8 ani, să se decidă dacă vor să fie băiat sau fată și să poată să facă operație de schimbare de sex, atunci.
Acum 10-15 ani, părea o nebunie, că nu vom ajunge acolo. În Grecia, unde Biserica Ortodoxă are o forță importantă în societate, a legalizat în Parlament, cu voturile unui guvern așa-zis conservator, adopțiile de copii pentru cuplurile LGBT. Noi spunem „NU” la așa ceva”, a mai zis Simion.

În ceea ce privește viitorul Uniunii Europene, George Simion a declarat că aceasta trebuie să revină la a fi un spațiu economic comun, nu unul ideologic, în care Comisia Europeană și Parlamentul European le impun statelor membre ce să facă.

„De ce suntem noi numiți „extremiști”?

Pentru că noi spunem „NU”, migranților! Uniunea Europeană trebuie să rămână un spațiu economic comun. UE nu a fost gândită așa de părinții fondatori, iar chestiunile astea ideologice, de la genul copiilor noștri – voi fi tată și mă interesează mult subiectul acesta ca și pe mulți alți părinți – nu vrem viitorul ăsta pentru copiii noștri.

Nu vrem ca statul să se implice în formarea și modelarea sexuală a copiilor noștri. Credem că asta ține de familie. Iar noi vedem familia ca bază a societății și ca fiind formată (pe baza unei căsătorii) dintre un bărbat și o femeie.

Nu e rolul Comisiei Europene, al Parlamentului European și al altor instituții să impună migranți, educație LGBT și o uniformizare culturală și de opinii la nivelul Europei.

Nu suntem nicidecum anti-europeni, suntem cât se poate de democrați, poate ultimii care apără democrația și spun ”NU”.

Avem oastea cu care putem câștiga bătălia pe 9 iunie și care apără România, pentru că slugile astea pe care i-am numit până acum parlamentari români la Bruxelles nu au făcut-o și au votat la comandă și pentru educație LGBT și pentru migranți și pentru poziții anti-românești”, a completat Simion.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare