Simion: Toţi cei care au lucrat pentru „binomul” SRI-DNA să fie aduşi în faţa legii; Coldea, Kovesi, Băsescu, Anton Rog și toți reprezentanții sistemului opresiv care au condus România în ultimii 34 de ani trebuie să dea socoteală pentru toate abuzurile, toate încălcările de drepturi și libertăți, toate tunurile economice care au ținut țara asta într-o stare de subdezvoltare

Liderul AUR, George Simion, consideră că aducerera lui Florian Coldea în fața procurorilor DNA trebuie să fie doar începutul. „Toți cei care au făcut parte dintr-un binom care considera justiția un câmp tactic trebuie aduși în fața legii”, a afirmat președintele AUR.

„Românii au avut astăzi oportunitatea rară să vadă statul paralel ieșind la suprafață din tenebrele sistemului creat de securiștii ultimilor 34 de ani.

După ani de zile de secretomanie, plimbări frumoase pe la Dubai și încercări disperate de a influența, fără succes, parcursul politic al României, generalul Coldea și-a făcut apariția la DNA, în urma unui denunț făcut împotrivă acestuia.

Conform informațiilor din presă, acesta este anchetat pentru trafic de influență, fiind acuzat că a cerut mită unui om de afaceri pentru a-l scăpa de închisoare. O practică mult prea întâlnită de către mulți antreprenori din România ultimilor 34 de ani, care s-au trezit cu gradații de serviciu la porți cerandu-le taxe de protecție pentru diverse servicii, unele dintre acestea de natură așa-zis „juridică”.

Faptul că azi Coldea e la DNA este doar începutul. Toți cei care au făcut parte dintr-un binom care considera justiția un câmp tactic trebuie aduși în fața legii. Toți oamenii implicați în astfel de practici demne de un regim medieval trebuie scoși la suprafață și pedepsiți pentru faptul că au distrus nu numai economia țării, ci și încrederea în sistemul judiciar român.

Ne amintim cu toții de epoca Kovesi, de modul în care sistemul judiciar a fost folosit ca o armă împotriva tuturor celor care îndrăzneau să critice puterea. O tristă moștenire a epocii lui Băsescu, care acum a trecut la lucruri mai importante, fiind mai preocupat să saboteze securitatea națională a României prin presiunea făcută de acesta în vederea donării unui sistem Patriot către Ucraina.

Coldea, Kovesi, Băsescu, Anton Rog și toți reprezentanții sistemului opresiv care au condus România în ultimii 34 de ani trebuie să dea socoteala pentru toate abuzurile, toate încălcările de drepturi și libertăți, toate tunurile economice care au ținut țara asta într-o stare de subdezvoltare.

Vă spun sincer, și o știți și voi: tot ce s-a întâmplat în România ultimelor decade reprezintă o crimă economică la adresa acestui popor. Politicienii s-au mimat că sprijină mediul antreprenorial, când defapt tot ce au urmărit au fost să își asigure șpăgile și taxele de protecție. Ajutați, bineînțeles, de băieții șmecheri cu ochi albaștri, care au știut mereu să acționeze drept săgețile sistemului.

Atât timp cât cotizai, aveai dreptul legal să iți vinzi produsul. Exact ca în epoca medievală, când erai forțat să plătești banii boierului ca să poți să iți desfășori activitatea economică în târg.

Nu vom mai lăsa ca acest lucru să se întâmple. Nu vom uita că aceste chestiuni s-au întâmplat. Nu vom ierta pe nimeni care a vrut să pună în genunchi acest popor. Anul acesta ori ne eliberăm de toate aceste fantome ale trecutului, ori pierim în lupta generației noastre”, a scris Simion pe blogul său.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare