Simona Halep câştigă la Montreal şi urcă
pe locul 3 în clasamentul WTA
Simona Halep a învins-o pe americanca Madison Keys, în finala de la Montreal în două seturi 7-5, 6-3, ajungând la al 14-lea titlu din carieră.
Sportiva romancă, în vârstă de 24 de ani, a încasat în urma acestei victorii un cec în valoare de 497.700 de dolari şi 900 de puncte WTA, reuşind să urce din nou în clasamentul mondial până pe locul trei acumulând un total de 5970 de puncte.
Al treilea titlu în acest an, după cele de la Madrid şi Bucureşti.
Putem spune că Simona a spart ghinionul de anul trecut, câştigând în acest an trei turnee, la Madrid şi Bucureşti, iar acum, pentru a doua oară consecutiv, pe cel din Canada
Victoria din meciul cu M. Keys a venit după o oră si 15 minute de joc, în care Halep a demonstrat că rămâne o jucătoare de top şi o fortă în circuitul mondial.
„Mi-am dorit să demonstrez că încă pot, sper să nu mă opresc aici !”
” Mă bucur enorm că am câştigat şi acest turneu, este al treilea pe anul acesta, sper să nu mă opresc aici! Mi-am dorit foarte mult să demonstrez că încă pot şi veți vedea pe parcurs o îmbunătățire a jocului meu, pentru că trebuie să obțin performanțe şi mai mari !” declara constănțeanca la finalul partidei plină de emoție şi încredere.
P.V.