Simonis despre redeschiderea pieţelor: Orban n-a suportat că PSD a avut dreptate

Guvernul a contestat, vineri, la CCR, legea prin care piețele erau redeschise, pentru că nu a suportat că PSD avea dreptate, a declarat miercuri liderul deputaţilor social-democraţi, Alfred Simonis.

“Vineri, Orban a contestat la CCR legea prin care piețele erau redeschise. Nu a suportat că PSD avea dreptate!!! Astăzi, pentru că și-a dat seama că PNL este pe tobogan, Iohannis anunță că piețele se vor redeschide fix înainte de alegeri. Mai înțelege cineva ceva din ce fac acești oameni ?! În afară de disperarea că nu vor reuși să pună mâna pe toată puterea din România ?!”, a scris Simonis pe Facebook.

El a arătat că “Iohannis și PNL trebuie opriți pentru că altfel după alegeri vor închide tot, la fel cum au făcut și cu școlile deschise electoral și închise imediat după locale”.

“De asta trebuie să ieșim la vot pe 6 decembrie!”, a adăugat deputatul PSD.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare