Simpozion internațional dedicat pădurilor și educației forestiere – cu ocazia Zilei Internaționale a Pădurii

Ziua Internațională a Pădurilor a fost marcată joi, 21 martie, la Biblioteca Academiei Române, printr-un simpozion internațional dedicat pădurilor și educației forestiere, organizat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Federația Sindicatelor din Silvicultură ”Silva”, Confederația ”Consilva” și Confederația Sindicală Națională ”Meridian”, s-a precizat într-un comunicat remis ecopolitic.ro.

Conform aceleiași surse, la eveniment au participat ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș, directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, președintele Comisiei pentru Agricultură, Silvicultură și Industrie Alimentară din Camera Deputaților, Alexandru Stănescu, liderii de sindicat din silvicultură, Silviu Geană și Marian Stoicescu, președintele Asociației Administratorilor de Păduri, Adrian Crețu, președintele Federației Sindicatelor din Ocoalele Silvice Private „Carpatisa”, Vasile Alexa.

De asemenea, la simpozionul ”Pădurile și Educația. Activitatea silvicultorilor în dezvoltarea și apărarea pădurilor – mijloc de educare în spritu respectului față de pădure” au participat specialiști din România, Ungaria și Turcia, profesori universitari, cercetători și reprezentanți ai mediului academic, membri de sindicat și ai organizațiilor profesionale, precum și specialiști în silvicultură și educație forestieră.

”În urmă cu șapte ani, Organizația Națiunilor Unite a proclamat data de 21 martie drept Ziua Internațională a Pădurilor pentru a atrage atenția asupra importanței pădurilor la nivel global.

Tema din acest an este ”Pădurea și Educația”, sub sloganul ”Să învățăm să iubim pădurile!” ONU subliniind importanța educației forestiere și implicarea tinerei generații în cunoașterea și protejarea naturii.

Pădurile acoperă o treime din suprafața terestră a planetei și au un rol important de protecție, economic și social. Pădurile au un rol crucial în stocarea emisiilor de dioxid de carbon și atenuarea impactului încălzirii globale, sunt parte a unor ecosisteme complexe, fixează solul și filtrează aerul și apa.

La nivel global, circa 1,6 miliarde de oameni depind de existența pădurilor.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, cel mai mare administrator de păduri din România, este implicată în numeroase programe de educație forestieră, prin direcțiile silvice și administrațiile parcurilor naționale și naturale, prin parteneriate cu unitățile școlare, activități teoretice și practice, precum acțiuni de împăduriri, unde elevii participă ca voluntari, precum și vizite tematice în păduri sau centre de vizitare.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare păduri proprietate publică a statului, aproximativ 48% din totalul pădurilor din România, din acestea, 2.471.053 hectare, adică aproape 80%, dețin certificarea managementului forestier în sistem internațional.”, a mai transmis ROMSILVA în comunicat.     

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare