Federaţia Sindicatelor din Industria Alimentară – Sindalimenta solicită Guvernului să ia urgent măsuri „dacă doreşte să avem pe rafturi mâncare românească”, afirmând că, fără aceste măsuri, „industria alimentară românească riscă să fie tot mai aproape de faliment din cauza preţurilor exagerat de mari la energia electrică şi termică, la gaze, combustibil şi cereale”.
„Embargoul aplicat Rusiei se întoarce şi împotriva României, iar la noi efectul de bumerang este mult mai puternic comparativ cu cel suferit de statele occidentale, pentru că noi suntem săraci”, afirmă sindicaliştii, citați de News.ro.
„În ciuda situaţiei internaţionale extrem de tensionate şi a efectelor sale din ce în ce mai negative în plan economic, Guvernul continuă să trateze cu iresponsabilitate situaţia. În timp ce ţări din jurul nostru au început să anunţe restricţii în ceea ce priveşte exporturile de cereale, Ministerul Agriculturii din România nu ia în calcul o astfel de măsură. Atât premierul Nicolae Ciucă, cât şi alţi miniştri susţin că România are suficiente rezerve de grâu, porumb şi floarea soarelui, astfel că nu trebuie să ne facem griji, iar exporturile nu ar trebui oprite pentru că avem excedent. Avem excedent acum, pentru că anul trecut am avut o recoltă record, de circa 11,4 milioane de tone de grâu la un consum mediu la nivel naţional de circa 4,6 milioane de tone, dar pot spune premierul României şi membrii Guvernului că acest lucru se va întâmpla şi cu recolta de anul acesta?”, afirmă preşedintele Sindalimenta, Dragoş Frumosu.
„Cu o cerere la nivel mondial tot mai mare, cu stocuri în scădere şi cu preţuri care au explodat în această perioadă, situaţia pe piaţa mondială a grâului se va tensiona şi mai mult în perioada următoare. În aceste condiţii a spune că România nu are niciun fel de probleme cu stocurile este o mare eroare, iar efectele le vom deconta cu toţii într-un viitor nu prea îndepărtat. Dacă mai adăugăm şi faptul că marile rezerve de grâu ale României nu sunt deţinute de stat sau de fermieri, ci de câteva companii transnaţionale specializate în comerţul cu produse agricole, avem tabloul complet al situaţiei şi explicaţia de ce statul român evită să ia măsura interzicerii exporturilor de cereale”, arată el.
Potrivit preşedintelui Sindalimenta, Guvernul trebuie să se pregătească urgent dacă doreşte să avem pe rafturi mâncare românească şi să ia în calcul măsuri precum: reabilitarea imediată a sistemului de irigaţii, găsirea unei soluţii optime, astfel încât România să producă îngrăşăminte pentru agricultură, preţ subvenţionat pentru motorina folosită în agricultură, prin eliminarea accizelor, măsuri urgente pentru industria alimentară, în strânsa conlucrare cu reprezentanţii industriei pentru stoparea creşterii preţurilor – TVA 0 la alimente, reducerea TVA la energie si gaze, eliminarea unor taxe la combustibil, plafonarea preţurilor la energie şi gaze până la sfârşitul anului.
„Fără aceste măsuri industria alimentară românească riscă să fie tot mai aproape de faliment din cauza preţurilor exagerat de mari la energia electrică şi termică, la gaze, combustibil şi cereale. Preţurile urcă practic de la o zi la alta din cauza războiului ruso-ucrainian, iar dacă de referim la agricultură, să nu uităm că cele două ţări asigură 30% din exportul mondial de grâu. Îi aducem Guvernului la cunoştinţă că plafonarea preţurilor la utilităţi acoperă doar 30% din pierderile sectorului de morărit şi panificaţie, că din luna aprilie multe societăţi din industria alimentară riscă să se închidă în cazul în care măsura plafonării tarifelor la utilităţi nu va fi acompaniată şi de alte măsuri, că importurile de îngrăşăminte chimice vor contribui la scumpirea producţiei de cereale cu circa 30% anul acesta etc”, susţine Dragoş Frumosu.