Sindicate: Greva din învățământul preuniversitar se amână!

GREVA DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR SE AMÂNĂ. Colegiile Liderilor FSE „SPIRU HARET” ȘI FSLI au analizat rezultatele referendumului intern privind oportunitatea declanșării grevei generale, programată inițial pentru 25 mai 2026.
Care este situația votului?
În urma centralizării opțiunilor, s-a constatat că nu sunt întrunite condițiile statutare pentru declanșarea protestului. Concret, 19,2% dintre membrii celor două federații au votat „DA”.
De ce am luat această decizie?
Acest rezultat este, în principal, efectul contextului politic generat de demiterea Guvernului Bolojan. Deși mulți colegi sunt gata de luptă, mesajul din teritoriu este clar și întemeiat: o grevă declanșată acum, fără un Guvern cu puteri depline la masa negocierilor, ar rămâne fără niciun rezultat.
⚠️ Lupta noastră NU se oprește!
Nemulțumirile noastre sunt pe deplin legitime și rămân de actualitate. Ce urmează:
Vom pune lista de revendicări pe masa noului Guvern, imediat după învestire.
Vom continua presiunile constante în Parlament.
Îi vom aminti Președintelui Nicușor Dan că are o restanță față de noi.
Avertizăm clar: dacă viitorul Executiv va fi refractar la problemele care afectează grav salariații și elevii, acțiunile de protest vor fi reluate, conform unui nou calendar stabilit împreună cu voi!
Educația din România traversează una dintre cele mai profunde crize din ultimii 35 de ani. Forța noastră stă, mai mult ca oricând, în implicarea voastră. Doar prin unitate și solidaritate putem impune soluții! anunță Colegiul Liderilor FSE „SPIRU HARET” și Colegiul Liderilor FSLI

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare