Sindicatele încep negocierile pentru disponibilizările de la CEO

Sindicatele încep negocierile pentru disponibilizările de la CEO

    Complexul Energetic Oltenia a înştiinţat sindicatele că anul acesta vor pleca acasă 2000 de persoane.

Sindicatele  spun însă ca vor ca disponibilizările să fie făcute corect, astfel că urmează ca administraţia să se intâlnească cu comisia de negociere. Sindicatele vor ca oamenii să plece acasă cu salarii compensatorii, venit de completare şi cel mai important, vor să plece cei care au fost reangajaţi, deşi mai plecaseră o dată cu salarii compensatorii, dar şi cei care au fost angajaţi după ce au fost făcute disponibilizările de anul trecut.

Conducerea companiei recurge la această măsură, deoarece situatia financiară a CEO este foarte proastă. Anul trecut a fost încheiat cu pierdere de un miliard de lei, iar in 2014, cu o pierdere de 700 de milioane de lei.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare