Sindicatul Culturalia trage un semnal de alarmă cu privire la intenția Guvernului de a descentraliza Direcțiile Județene pentru Cultură

Sindicatul Culturalia trage un semnal de alarmă cu privire la intenția Guvernului de a descentraliza Direcțiile Județene pentru Cultură / Direcția pentru Cultură a Muncipiului București. O astfel de măsură va crea un conflict de interese, pentru că autoritățile publice locale au, de multe ori, propriile proiecte imobiliare, cu beneficii directe. Asta va duce la distrugerea clădirilor de patrimoniu, fără să se facă vreo economie semnificativă la bugetul de stat, spune sindicatul. 

Economia la buget va fi nesemnificativă. Salariile în Direcțiile Județene pentru Cultură sunt între 2100 de lei și 3574 de lei net. Sindicatul a transmis un memoriu Guvernului României, în care arată toate riscurile pe care descentralizarea le-ar presupune.

„Înțelegem intenția Guvernului de a face economie la bugetul de stat. Dar eliminarea celor puțin peste 200 de angajați din direcțiile județene pentru cultură, plătiți oricum sub nivelul oricărui alt serviciu deconcentrat, nu ar aduce niciun serviciu bugetului României. Să distrugi patrimonial cultural național, pentru a face o economie nesemnificativă, nu e deloc productiv pentru un stat de drept. Sperăm ca mesajul nostru să ajungă la premier și să oprim masacrarea Culturii”, a declarat vicepreședintele Sindicatului Culturalia, Marius Voicu.

Angajații mai multor direcții județene pentru cultură au protestat în fața instituțiilor, pentru a opri distrugerea patrimoniului cultural.

Ce mai spune Sindicatul Culturalia

Cheltuielile totale cu aceste direcții sunt aproximativ 2% din bugetul Ministerului Culturii, subfinanțat deja în raport cu nevoile efective, în condițiile în care o bună parte din sumă este asigurată din veniturile extrabugetare ale direcțiilor județene pentru cultură.

De asemenea, trecerea Direcțiilor pentru Cultură din subordinea Ministerului Culturii în subordinea Consiliilor Județene va duce la dispariția completă a atributelor Ministerului Culturii, care nu va mai putea să implemeneze politici de reglementare, de salvare și de promovare a patrimoniului cultural și nu va mai putea monitoriza starea patrimoniului cultural național. Toate acestea vor face să dispară controlul privind aplicarea legislației în vigoare în domeniul Culturii!

Transferarea atribuțiilor direcțiilor județene pentru cultură către administrația publică locală va duce, negreșit, la diminuarea până la dispariția completă a funcțiilor Ministerului Culturii, punându-l pe acesta în imposibilitatea de a implementa politici de reglementare, de salvare și promovare a patrimoniului cultural național, dar mai ales va dispărea capacitatea Ministerului Culturii de a monitoriza starea patrimoniului cultural național și de a controla aplicarea legislației în vigoare în acest domeniu.

Prețul plătit în acest moment de către statul român pentru protejarea patrimoniului cultural național prin direcțiile județene pentru cultură, este oricum mult prea mic în raport cu valoarea muncii pe care angajații acestora o prestează. De reținut că, cea mai mare parte a acestora au rămas în  acest sistem din pasiune pentru această profesie, iar nu pentru bani, salariile fiind la cel mai mic nivel dintre toate serviciile publice deconcentrate din sistemul public. Salariul net începe de la 2100 de lei și ajunge până la 3574 de lei, în toate direcțiile din țară.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare