Sinn Fein devine cel mai mare partid nord-irlandez din parlamentul de la Londra

Formaţiunea naţionalistă Sinn Fein a devenit cel mai mare partid din provincia britanică Irlanda de Nord reprezentat în parlamentul britanic, în urma alegerilor legislative desfăşurate joi în Regatul Unit, notează Reuters, arată Agerpres.

Astfel, Sinn Fein, fosta aripă politică a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), a păstrat cele şapte locuri câştigate la precedentele alegeri.

Partidul Democratic Unionist (DUP), marele rival al Sinn Fein, va avea patru locuri, jumătate din cele obţinute în 2019. Printre cei care şi-au pierdut locul în parlamentul britanic se află Ian Paisley Jr., fiul fostului prim-ministru nord-irlandez Ian Paisley, fondatorul DUP.

În 2022, Sinn Fein a devenit primul partid naţionalist care câştigă cele mai multe locuri în parlamentul regional de la Belfast de la crearea Irlandei de Nord în 1921. Formaţiunea a câştigat şi alegerile locale un an mai târziu.

Potrivit unui sondaj publicat joi seara, laburiştii britanici ar câştiga 410 de locuri din cele 650 ale Camerei Comunelor.

Cu puţin sub rezultatul spectaculos obţinut de Tony Blair în 1997 (418 locuri), ei devansează, însă, cu mult Partidul Conservator al premierului în exerciţiu Rishi Sunak, dezavuat de alegători, cu doar 131 de deputaţi aleşi.

Liberal-democraţii s-ar consolida cu 61 de deputaţi. Surpriza alegerilor vine mai ales din partea partidului antisistem Reform UK: acesta ar câştiga 13 locuri, o intrare mult mai puternică decât se aştepta pentru formaţiunea reprezentantului dreptei radicale Nigel Farage.

Separatiştii scoţieni au suferit şi ei un eşec serios cu doar 10 circumscripţii electorale câştigate în Scoţia din totalul de 57.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare